x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Simona Halep, prima victorie după 3 ani la US Open

Simona Halep, prima victorie după 3 ani la US Open

de Adi Munteanu    |    29 Aug 2019   •   09:10
Simona Halep, prima victorie după 3 ani la US Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, marţi, după ce a dispus de americanca Nicole Gibbs cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2. Tot în turul II s-au mai calificat și Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Marius Copil. La dublu va juca Horia Tecău, iar la dublu mixt vom avea perechea Horia Tecău-Simona Halep, ca o pregătire pentru cuplul pe care-l vor face la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

 

Simona Halep, campioana en titre de la Wimbledon, a obţinut o victorie muncită în faţa unei adversare (26 ani) care a avut o evoluţie peste locul pe care îl ocupă în clasamentul mondial (135). „Simo” a câştigat într-o oră şi 50 de minute, după ce la precedentele două ediţii a pierdut în primul tur. Puternic susținută de românii din tribune, a început bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, iar apoi şi-a adjudecat setul cu 6-3. În setul al doilea, Halep a părut deconcentrată, iar Gibbs, care a avut o defensivă impecabilă, s-a impus cu 6-4, egalând situația la seturi. În decisiv, Halep a fost mai agresivă, mai concentrată şi a dus scorul la 6-2.

„Presiunea a fost mare în acest meci. Să câştigi un meci în trei ani e destul de dificil, dar am reuşit să trec peste. Am fost stresată înainte de meci, mai ales că am jucat pe aceeaşi arenă ca anul trecut. N-a fost uşor, dar mă bucur că am reuşit să joc mai bine decât înainte. Al treilea set a fost foarte bun. Astăzi am lovit destul de tare, am fost agresivă, dar a trebuit să schimb puţin. Am jucat mai sus, am deschis mai bine terenul şi am servit mai bine. Tactica a fost mai bună în cele din urmă, Nicole a fost în formă bună, s-a mişcat excelent, a lovit puternic, dar am reuşit să câştig şi atât am în minte acum”, a declarat Simona Halep după meci.

Românca şi-a asigurat un cec de 100.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi o altă americancă, Taylor Townsend (23 ani, 116 WTA), care a dispus tot marţi de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 3-6, 6-3, 6-2, reuşind 12 aşi.

Și Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la US Open, după ce a învins-o în două seturi, 7-5, 6-2, pe Katerina Siniakova din Cehia.

 

 

Doar două stadioane vor fi gata pentru Euro 2020

 

Din cele patru stadioane preconizate pentru Campionatul European de Fotbal de anul viitor, doar două vor fi gata: „Steaua” și „Arcul de Triumf”. „La finalul acestui an, stadionul Ghencea va fi cu acoperişul instalat, această operaţiune urmând să înceapă la 1 octombrie. 95% din lucrările de infrastructură sunt deja efectuate, au rămas doar golurile tehnologice”, a declarat miercuri vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale. Și Stadionul „Arcul de Triumf” este într-un staiu avansat al lucrărilor. Cel de-al treilea stadion, Giulești, nu va fi gata până la ora începerii competiției europene, în acest moment obținându-se doar avizele de construcție. În ceea ce privește al patrulea stadion, Dinamo, acesta a ieșit din planurile organizatorilor. 

 

Perioadă de foc pentru FCSB

FCSB joacă diseară, la Guimaraes, soarta sezonului. După începutul ezitant din campionat, cu 5 înfrângeri consecutive și clasarea pe ultimul loc al clasamentului, jucătorii lui Gigi Becali au nevoie ca de aer de un parcurs european cât mai lung.

„Ne aşteaptă o săptămână grea. Va urma pauza internaţională şi vom putea să ne aşezăm. Putem face lejer două echipe competitive. Singura problemă e că jucătorii şi-au pierdut puţin încrederea”, a spus noul antrenor al echipei, Bogdan Argeş Vintilă.

FCSB a remizat, la data de 22 august, la Giurgiu, 0-0, cu Vitoria Guimaraes, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa. Returul va avea loc azi, de la ora 22.00, în Portugalia, iar delegaţia roş-albastră se află deja în Portugalia.

Vicecampioana trece însă printr-o perioadă foarte grea, iar următoarele meciuri sunt la fel de dificile: cu Viitorul - acasă, cu Universitatea Craiova - în deplasare și cu CFR Cluj - acasă.

Una din problemele echipei este forma portarilor. Hemuth Duckadam a declarat că „în fiecare meci în care s-a greşit, practic ori am pierdut o calificare, ori am pierdut puncte foarte importante, de ei depinde. Oricum, în situaţia în care ne calificăm, cred că mai este nevoie de un portar”.

Echipa probabilă a FCSB în meciul cu Vitoria Guimaraes este: Bălgrădean – Crețu, Planic, Soiledis, Panțîru – Vînă, Pintilii, Oaidă – Tănase, Gnohere, Coman. 

×