x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Spania, după 24 de ani!

Spania, după 24 de ani!

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    28 Iun 2008   •   00:00
Spania, după 24 de ani!

SEMIFINALE  ●  Rusia – Spania 0-3
Cea de-a doua finalistă a Campionatului European găzduit de Austria şi Elveţia s-a decis joi seară la Viena, ibericii calificîndu-se în ultimul act al competiţiei după mai bine de două decenii de aşteptare.



SEMIFINALE  ●  Rusia – Spania 0-3
Cea de-a doua finalistă a Campionatului European găzduit de Austria şi Elveţia s-a decis joi seară la Viena, ibericii calificîndu-se în ultimul act al competiţiei după mai bine de două decenii de aşteptare.

Pe "Ernst Happel", Spania nu i-a dat nici o şansă Rusiei. Elevii lui Luis Aragones le-au administrat ex-sovieticilor o nouă corecţie, după acel 4-1 din faza grupelor. Iar cea mai completă echipă de la acest turneu final a trimis acasă surpriza plăcută a competiţiei.

REACŢII. La scurte momente după încheierea partidei cu Rusia, care a consfinţit calificarea Spaniei în finală, jucătorii iberici şi-au îndreptat atenţia către confruntarea cu Germania. "Avem o ocazie istorică în faţa noastră, să cîştigăm Euro 2008. Vrem să ducem cupa la Madrid, la 30 iunie, pentru a sărbători victoria cu întreaga ţară", a afirmat mijlocaşul Cesc Fabregas. Desemnat de UEFA jucătorul meciului, Andres Iniesta a spus: "Este incredibil. Nu-mi vine să cred că am ajuns în finală. Am dominat tot meciul, chiar şi după ieşirea lui Villa. Victoria noastră este meritată. Finala cu Germania va fi meciul vieţii mele!". De partea cealaltă, vedeta naţionalei Rusiei, Andrei Arşavin, a trecut repede peste amărăciunea eşecului şi a sărbătorit în noaptea de joi spre vineri în cadrul unui eveniment organizat la Viena de un canal de televiziune specializat în modă. "Acum nu mai sînt deprimat, iar petrecerea aceasta este genială", a declarat Arşavin. "Spania a demonstrat din nou că este o echipă foarte bună. După ce a preluat conducerea, s-a preocupat în mod special să facă balonul să circule. Spaniolii practică un joc fluid, reuşesc combinaţii excelente, astfel că sînt puţin previzibili", a declarat antrenorul Germaniei, Joachim Low.

ŢEL
"Obiectivul nostru era să ajungem în finală, dar acum ne dorim să cucerim trofeul. În prima repriză a meciului cu Rusia ne-am descurcat mai greu, dar în partea a doua am reuşit să ne eliberăm şi să ne facem jocul. Germania este o mare provocare pentru noi"

Luis Aragones - selecţioner Spania

MULŢUMIRE
"Am pierdut în faţa unui adversar foarte puternic. Am reuşit să ne menţinem la acelaşi nivel cu spaniolii pentru o oră, dar apoi am fost foarte obosiţi. Locul trei la acest turneu final este o performanţă importantă pentru Rusia. Spania a meritat să cîştige"

Guus Hiddink - selecţioner Rusia

"Sîntem cei mai buni"

Sute de mii de spanioli au sărbătorit în stradă după calificarea naţionalei ţării lor în finala Campionatului European, iar presa iberică s-a întrecut în elogii la adresa elevilor lui Luis Aragones.

"Spania a ridicat fotbalul la categorie de artă", a titrat cotidianul sportiv As, în timp ce Marca a decretat: "Sîntem cei mai buni". El Pais nu s-a lăsat nici el mai prejos: "Spania uimeşte Europa". El Mundo oferă reţeta succesul final: "Dacă duminică, la Viena, în faţa Germaniei aprige, repetă cîteva măsuri din simfonia interpretată în faţa Rusiei, Spania devine campioană". "Este indubitabil că Spania este mai bună decît Germania, dar prudenţă, nu am cîştigat încă nimic",
avertizează însă Marca.

×
Subiecte în articol: sport Spania