x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Spectacol cu Insulele Fiji

Spectacol cu Insulele Fiji

28 Noi 2009   •   00:00
Spectacol cu Insulele Fiji
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Stadionul Arcul de Triumf va găzdui astăzi, de la ora 17:00, meciul-test dintre reprezentativele României şi Insulelor Fiji. Partida va fi transmisă în direct de TVR 2.



Aflată pe locul 10 în clasamentul mondial, naţionala din Fiji se confruntă cu mari probleme de efectiv înaintea confruntării de azi. Cei mai valoroşi opt jucători, Akapusi Qera, Moses Rauluni, Josefa Domolailai, Nicky Little, Nalaga, Ifereimi Rawaqa, Deaconu Manu şi căpitanul Seremaia Bai, au părăsit lotul din cauza meciurilor de la cluburi, problemelor familiale sau a accidentărilor. De partea cealaltă, România va fi lipsită de aportul vicecăpitanului de la ultimul meci, Marius Tincu. "Din punctul meu de vedere, mă gândesc numai la victorie, dar la ora meciului va depinde totul numai de băieţi. Dacă jucătorii vor evolua cu inima, aşa cum trebuie jucate astfel de confruntări, sunt sigur că putem învinge", a declarat preşedintele FR Rugby, Alin Petrache.

×
Subiecte în articol: sport