x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Adversari facili pentru români în primul tur la Australian Open

Adversari facili pentru români în primul tur la Australian Open

10 Ian 2014   •   08:39
Adversari facili pentru români în primul tur la Australian Open

Cu excepţia Alexandrei Cadanţu, jucătorii români vor avea adversari accesibili în manşa inaugurală de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta luni, la Melbourne.

Simona Halep (11 WTA), cap de serie 11 în turneul feminin, va întâlni o adversară venită din calificări, în timp ce Sorana Cîrstea (nr. 21) va juca împotriva neozeelandezei Marina Erakovic, pe care a învins-o în precedenta întâlnire directă, în 2008, la Fes (Maroc), scor 2-6, 6-3, 6-2.

Monica Niculescu (60 WTA) o va avea ca adversară pe israelianca Shahar Peer (77 WTA), care a învins-o în 2009 la Toronto, cu 6-4, 4-6, 7-6 (4), în precedentul meci direct. Alexandra Cadanţu (59 WTA) va avea cel mai dificil meci, în compania  italiencei Flavia Pennetta, cap de serie nr. 28.

România poate avea şi o a cincea jucătoare pe tabloul principal, Irina Begu, dacă o va învinge pe americanca Madison Brengle în ultimul tur al calificărilor.

Principala favorită la Antipozi este Serena Williams, care va juca în manşa inaugurală cu australianca Ashleigh Barty, în timp ce belarusa Victoria Azarenka, al doilea cap de serie, o va înfrunta pe suedeza Johanna Larsson.

La masculin, singurul tenisman român prezent la Australian Open, Victor Hănescu, va înfrunta un adversar venit din calificări. Principalul favorit şi numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal, joacă în primul tur cu australianul Bernard Tomic, în timp ce sârbul Novak Djokovic îl va întâlni pe slovacul Lukas Lacko.

×