x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ana Bogdan a pierdut finala turneului ITF de la Saint-Gaudens

Ana Bogdan a pierdut finala turneului ITF de la Saint-Gaudens

20 Mai 2019   •   07:05
Ana Bogdan a pierdut finala turneului ITF de la Saint-Gaudens
Sursa foto: David Iliff

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de rusoaica Ana Kalinskaia cu 6-3, 6-4, duminică, în finala turneului ITF de la Saint-Gaudens (Franţa), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari.

Ana Bogdan (26 ani, 131 WTA), a doua favorită, s-a înclinat după o oră şi 12 minute în faţa rusoaicei de 20 de ani, aflată pe locul 180 în lume.

Ana Bogdan, care a trecut în primul tur de italianca Martina Di Giuseppe, cu 6-3, 6-1, în optimi a dispus de franţuzoaica Tessah Andrianjafitrimo cu 6-1, 6-0, în sferturi a câştigat cu 6-1, 7-6 (4) în faţa italiencei Giulia Gatto-Monticone, iar în semifinale a profitat de abandonul cehoaicei Tereza Martincova, la scorul de 6-4, 2-0, va primi pentru evoluţia ei 48 de puncte WTA.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ana Bogdan