x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Begu şi Olaru, calificate în semifinalele probei de dublu la Taşkent

Begu şi Olaru, calificate în semifinalele probei de dublu la Taşkent

26 Sep 2018   •   18:51
Begu şi Olaru, calificate în semifinalele probei de dublu la Taşkent

Perechea română Irina Begu/Raluca Olaru s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA de Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 dolari, graţie victoriei cu 3-6, 6-2, 12-10 în faţa cuplului Paula Kania (Polonia)/Iana Sizikova (Rusia).

Begu şi Olaru, principalele favorite, au obţinut victoria într-o oră şi 38 de minute. Româncele au avut două mingi de meci, la 9-7, au fost egalate (9-9), apoi au reuşit să salveze o minge de meci la 9-10, câştigând în cele din urmă cu 12-10.

Begu şi Olaru au comis 6 duble greşeli, în timp ce adversarele au avut 4.

Cele două românce şi-au asigurat un cec de 3.435 dolari şi 110 puncte WTA la dublu.

În penultimul act, Begu şi Olaru vor juca împotriva perechii Margarita Gasparian/Anastasia Potapova (Rusia).

Olaru are două titluri cucerite la dublu în turneul de la Taşkent, în 2008 alături de ucraineanca Olga Savciuk şi 2016 alături de turcoaica Ipek Soylu. Begu a câştigat titlul la simplu în 2012.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: irina begu