x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bianca Andreescu nu participă la turneul de la Wimbledon

Bianca Andreescu nu participă la turneul de la Wimbledon

25 Iun 2019   •   12:36
Bianca Andreescu nu participă la turneul de la Wimbledon
Sursa foto: Captura Video

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, revelaţia sezonului în circuitul WTA, nu va participa la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, în perioada 1-14 iulie, a anunţat, luni, Federaţia canadiană de tenis, citată de AFP.
"Din păcate, din cauza convalescenţei datorate accidentării de la umărul drept, Bianca Andreescu s-a retras de pe tabloul turneului de la Wimbledon", a precizat Tennis Canada.
Andreescu, nr. 25 mondial, nu a jucat decât un meci la finele lunii martie, la Roland Garros în primul tur. Ea învins-o de cehoaica Marie Bouzkova, declarând forfait pentru turul al doilea.
Andreescu, 19 ani, a făcut senzaţie în luna martie, când a câştigat primul său titlu, la Indian Wells, după ce a beneficiat de un wildcard (invitaţie), o premieră în istoria turneului californian.
Jucătoarea născută în Canada din părinţi români se afla mai jos de locul 100 mondial la începutul anului, dar a jucat, spre surpriza generală, finala turneului de la Auckland, după ce a trecut de daneza Caroline Wozniacki şi americanca Venus Williams.
Accidentată la umărul drept, Andreescu a fost nevoită să abandoneze în optimile de finală ale turneului de la Miami.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bianca andreescu