x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bianca Andreescu, primele declarații după triumful de la US Open: „Anul acesta a fost ca un vis devenit realitate”

Bianca Andreescu, primele declarații după triumful de la US Open: „Anul acesta a fost ca un vis devenit realitate”

08 Sep 2019   •   08:50
Bianca Andreescu, primele declarații după triumful de la US Open: „Anul acesta a fost ca un vis devenit realitate”

Bianca Andreescu a câştigat US Open chiar la prima participare la acest turneu de Grand Slam. Jucătoarea cu origini din România a făcut primele declarații după victoria în fața Serenei Williams.

„E greu de explicat. Sunt recunoscătoare. Am muncit din greu pentru acest moment. Anul acesta a fost ca un vis devenit realitate. Faptul că am putut să urc pe această scenă alături de Serena, o legendă a tenisului, e minunat. Nu a fost simplu deloc. Am încercat să pășesc pe teren și să nu mă concentrez la adversară. E ușor de spus, mai greu de făcut, dar sunt mândră de felul în care am jucat. Publicul m-a ajutat să gestionez situația din setul secund (n.r. o ovaționa pe Serena Williams). Știu că voiați să câștige Serena! Mă așteptam să revină, pentru că a făcut-o de multe ori în trecut. Mă bucur de modul în care am gestionat momentul. Vreau să mulțumesc echipei mele. Trebuie să vă dedic această victorie. Părinților mei nu pot să le mulțumesc suficient pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Vă mulțumesc și hai să continuăm!”

×
Subiecte în articol: bianca andreescu