x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bolizii de 700 de cai putere vor fi prezentaţi vineri în parcarea celui mai mare centru comercial din Braşov

Bolizii de 700 de cai putere vor fi prezentaţi vineri în parcarea celui mai mare centru comercial din Braşov

de Andreea Sumanu    |    17 Sep 2015   •   15:19
Bolizii de 700 de cai putere vor fi prezentaţi vineri în parcarea celui mai mare centru comercial din Braşov
Sursa foto: PETRE_ZARIOIU

Cei 30 de piloţi care participă în weekend, pe circuitul de la Prejmer, la penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift, vor fi prezentaţi vineri, de la ora 17:00, în parcarea centrului comercial din zona Tractorul, împreună cu maşinile pe care la conduc, printre acestea un Nissan S13 (n.r. condusă de Cătălin Trifan) şi un BMW E336 M3 Turbo (Radu Văduva), ambele cu motoare de 700 de cai putere.

Va fi o adevărată expoziţie a cailor putere, pentru că pe lângă cei doi bolizi, în parcarea de la Coresi, se vor mai afla alte cinci maşini cu o putere de peste 500 cp. "Este o ocazie unică pentru toţi fanii sporturilor de motor să vadă de aproape maşinile care vor intra sâmbătă şi duminică pe circuit. Ne aşteptăm la peste 2.000 de spectatori la Prejmer, mai ales că intrarea va fi gratuită", a declarat pilotul braşovean Gabi Imre, care la etapa din week-end va fi prezent din postura de organizator şi arbitru al deja celebrelor battle-uri.

Printre monştrii de peste 500 de cai putere, la prezentarea de vineri după-amiază, spectatorii vor putea admira şi un Nissan 350Z, de 350 de cai putere, similar cu modelul din filmul "Tokyo Drift". "Datorită faptului că, în drift, tracţiunea spate, este esenţială, va fi un adevărat BMW-expo", a mai spus Imre, la rândul său posesorul unui BMW e30 de 500 de cai putere.



Penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift va avea loc pe 19-20 septembrie pe circuitul de la Prejmer, evenimentul urmând să fie transmis în direct pe site-ul Romanian Drift Community, www.rodrift.ro. În urma unei trageri la sorţi, spectatorii prezenţi şi care au descărcat aplicaţia RoDrift pentru smartphone, vor putea câştiga sesiuni de taxi drift, dar şi două cursuri la Academia de Drift, acolo unde antrenori sunt Gabi Imre şi Marius Mitrache. Atât sâmbătă, cât şi duminică, evenimentul va începe de la ora 10:00, intrarea fiind liberă în ambele zile.
 

×
Subiecte în articol: campionatul national de drift