x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bute s-a accidentat! Meciul cu Jean Pascal va fi amânat

Bute s-a accidentat! Meciul cu Jean Pascal va fi amânat

07 Mai 2013   •   21:44
Bute s-a accidentat! Meciul cu Jean Pascal va fi amânat

Lucian Bute a suferit o accidentare la mâna stângă, în timp ce se afla în cantonamentul din Florida. Ca urmare, pugilistul român va fi operat zilele următoare, iar meciul cu Jean Pascal trebuie să fie amânat.

 
"Meciul rămâne în planurile noastre. Lucian trebuie să fie operat până la sfârşitul săptămânii. După operaţie vom şti mai multe cu privire la perioada de convalescenţă", a declarat directorul de comunicare al grupului Sportscene, David Messier, conform rds.ca.
 
Antrenorul canadianului Jean Pascal, Marc Ramsay, s-a declarat dezamăgit de accidentarea lui Bute. "Aşteptăm veşti de la Yvon Michel pentru a vedea ce alte opţiuni există", a afirmat el.
 
Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal era programat pe 25 mai, la Montreal.

×