x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Căldură mare, mon cher!

Căldură mare, mon cher!

de Sorin Anghel    |    12 Ian 2011   •   18:41
Căldură mare, mon cher!

146227-busteni768w4435.jpgTemperaturile nesimţit de mari care se înregistrează în această perioadă în staţiunile montane de la noi din ţară dau peste cap planurile celor care sperau că la sfârşitul acestei săptămâni vor putea merge la schi în Carpaţi. Administratorii pârtiilor care s-au calicit să nu investească în instalaţii de zăpadă artificială plâng acum uitându-se la noroiul de pe piste.

Într-o iarnă normală, ianuarie ar trebui să fie luna în care se schiază zi de zi. Nu şi în România! Localităţi precum Arieşeni, Borşa, Muntele Mic, Semenic, Piatra Fântănele, Piatra-Neamţ sau Vatra Dornei sunt acum pustii. În lipsa zăpezii şi a turiştilor, oamenii locului „desenează” proiecte pentru sezoanele viitoare. Dacă în urmă cu patru-cinci ani spuneai cuiva că în staţiuni precum Arieşeni, Muntele Mic sau Semenic nu este zăpadă în toiul iernii, erai considerat drept mincinos. Clima s-a schimbat foarte mult în ultima vreme, astfel că zăpada artificială a devenit la fel de importantă ca instalaţiile de transport pe cablu. Dacă doriţi să mergeţi la schi săptămâna aceasta, verificaţi starea pârtiilor vizitând secţiunea WEBCAM din www.jurnalul.ro!

Hotelierii de pe Valea Prahovei îşi freacă mâinile de bucurie, de­oarece se poate schia în toate sta­ţiunile din zonă. Cel mai bine se prezintă pârtia Kalinderu din Buşteni, acolo unde în zilele geroase de la începutul anului s-a produs ză­padă artificială

 într-o veselie. Acelaşi lucru s-a mai întâmplat la Azu­ga şi la Predeal, în vreme ce Sinaia su­pra­vieţuieşte datorită altitudinii mari la care sunt situate pârtiile din Masivul Furnica. În Valea Dorului se poate schia paralel cu linia vechiului telescaun, pe o fâşie lată de zece metri. În Masivul Postăvaru nu este zăpadă nici măcar pentru poze, astfel că toţi turiştii sunt nevoiţi să se înghesuie pe pârtia Bradul. Tot pe o singură pârtie se poate schia şi la Straja. La capitolul zăpadă, cel mai bine stau cei de la Rânca. Situată pe partea sudică la Masivului Parâng, staţiunea gorjeană are toate pârtiile de schi deschise. Din păcate, telescaunul nou nu func­ţio­nează. Ca să-l rentabilizeze, au­to­rităţile locale ar trebui să-l transfor­me în obiectiv turistic, precum Co­loa­na Infinitului şi Peştera Muierii!

×
Subiecte în articol: schi express sporturi