x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Campionii au fost premiaţi de Ilie Năstase

Campionii au fost premiaţi de Ilie Năstase

de Mihai Igirosanu    |    27 Iul 2014   •   17:01
Campionii au fost premiaţi de Ilie Năstase

Primul număr 1 ATP din istoria tenisului a oferit trofeele câştigătorilor de la Tenis Club Curtea de Argeş
Ilie Năstase a fost prezent în week-end-ul recent încheiat la Tenis Club Curtea de Argeş, acolo unde a oferit premiile câştigătorilor  turneul internaţional pentru juniori până în 16 ani, Dr.Oetker Argeş Cup. Competiţia organizatăde Tenis Club Curtea de Argeş şi desfăşurată sub egida Tennis Europe şi FR Tenis a fost câştigată la simplu fete de Denise-Antonela Stoica şI la simplu băieţi de Geoffrey Blancaneaux. La “dublu” băieţi, trofeul a fost cucerit de  Geoffrey Blancaneaux şI Maximilian Gatev, în timp ce perechea sută la sută românească Ramona Eva Chivu/Mihaela Lorena Marculescu s-a impus în concursul de dublu rezervat fetelor.  Premiile au fost oferite de Ilie Năstase, venit special pentru a le înmâna cupele câstigătorilor. “Mă bucur să văd astfel de competiţii. Aţi făcut o treabă excelentă aici la baza sportivă "Tenis Club Curtea de Argeş. Felicit toţi câştigătorii! Aţi muncit mult, iar rezultatele nu au întârziat să apară”, a declarată Ilie Năstase. Pe zgura bazei recent moderinzată şI dotată tehnic la cele mai înalte standarde au participat jucători din 12 ţări: Franţa, Ucraina, România, Elveţia, Bulgaria, Germania, Liban, Serbia, Cipru, Moldova, Letonia şi Turcia.









 


×
Subiecte în articol: ilie năstase