x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cavnic - Incaruntiti de nea

Cavnic - Incaruntiti de nea

de Sorin Anghel    |    28 Ian 2007   •   00:00
Cavnic  -  Incaruntiti de nea
Corespondenta din Cavnic

Iarna adevarata in Maramures. Cine a mers la schi in Maramures a avut parte de o ninsoare atat de intensa incat stratul de zapada s-a ingrosat cu peste 20 de centimetri.

Partiile din Maramures, zona cu cele mai intense ninsori din aceasta perioada, sunt pline in acest week-end. La Cavnic nu mai ai loc sa intri in parcarile amenajate la baza celor doua domenii schiabile, Roata si Icoana.

IDEAL. Turistii sunt veniti de prin tot judetul, dar si de la Satu Mare sau Cluj-Napoca. Se aud si cativa unguri, care comenteaza galagiosi inainte sa isi puna claparii in picioare. La Roata e lume destula, dar la coada la teleschi nu se sta foarte mult. Ninge necontenit, astfel ca toata lumea are hainele pestrite. Zapada e atat de afanata incat sare la fiecare viraj. Cei mai multi turisti sunt pe Roata 2, acolo unde se ajunge numai daca urci cu primul teleschi.

URGENT. Ninsoarea este atat de intensa incat iti este imposibil sa stai cu ochii deschisi daca nu ai ochelarii la tine. Practic, nu mai reprezinta o fita, ci o maxima necesitate. Cine nu are, ii poate lua de la centrul de inchirieri de la baza. Costa 5 lei si stii ca schiezi asa cum trebuie. In partea de sus, zapada este mai multa, iar schiorii nu mai au de ce sa fie prudenti.
Deziluzie pe Valea Prahovei
Bucurestenii care au dat iama pe Valea Prahovei, ca niste trantori in borcanul cu miere, au trait o mare dezamagire. La Sinaia, desi instalatiile de transport pe cablu au functionat, conditiile pentru schi nu au fost deloc unele bune. In Valea Dorului pistele au semanat cu o foaie de tabla pe care mai mult s-a alunecat. La Busteni, Azuga si Predeal a nins putin, iar tunurile de zapada artificiala nu au facut mare "branza".

×
Subiecte în articol: ski express