x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ce a declarat Simona Halep despre meciul cu Heather Watson

Ce a declarat Simona Halep despre meciul cu Heather Watson

27 Mar 2016   •   14:16
Ce a declarat Simona Halep despre meciul cu Heather Watson

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a declarat după victoria de sâmbătă, 6-4, 6-1, cu germanca Julia Goerges, în turneul WTA Premier de la Miami (Florida), că este mult mai încrezătoare, în comparaţie cu începutul anului 2016.

''Acum sunt mult mai încrezătoare şi încerc să mă duc pe teren şi să-mi fac jocul. Mă pregătesc normal, nimic special, trebuie să lovesc mai mult mingea şi apoi trebuie să mă concentrez pe ceea ce am de făcut '', a spus Simona, după cum informează Dolce Sport.

Halep şi-a asigurat un cec de 67.590 de dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe britanica Heather Watson (23 ani, 69 WTA), învingătoare cu 3-6, 7-5, 6-3 în faţa belgiencei Yanina Wickmayer.

"Înseamnă foarte mult că am început să câştig meciuri aici la Miami, aşa am făcut şi la Indian Wells. Am avut un început de an foarte greu, mi-a fost foarte greu să exersez, să mă antrenez, de aceea nu am putut să mă pregătesc şi nu am putut să joc la cel mai înalt nivel'', a mai arătat Simona.

În legătură cu viitorul său meci, Simona a precizat: ''O cunosc destul de bine pe Watson, va fi o provocare pentru mine să câştig meciul şi voi lupta pentru acest lucru".

Simona Halep a câştigat ambele partide cu Watson, cu 4-6, 6-4, 6-2 în 2013, în primul tur la US Open, şi cu 6-2, 6-4, în 2014, în turul al doilea la Roland Garros.

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: simona halep