x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Concluzii: O Chină modernă

Concluzii: O Chină modernă

25 Aug 2008   •   00:00
Concluzii: O Chină modernă

Ieri după-amiază a avut loc ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, cu un nou spectacol grandios. “Beijingul a impus imaginea unei Chine moderne şi eficiente prin organizarea Jocurilor Olimpice de Vară, iar companiile sale ar putea fi marii beneficiari, deşi impactul asupra economiei se anunţă moderat”

Ieri după-amiază a avut loc ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, cu un nou spectacol grandios. “Beijingul a impus imaginea unei Chine moderne şi eficiente prin organizarea Jocurilor Olimpice de Vară, iar companiile sale ar putea fi marii beneficiari, deşi impactul asupra economiei se anunţă moderat”, a comentat AFP. “Jocurile Olimpice vor marca, la fel ca şi aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului, o nouă etapă în transformarea Chinei într-o economie eficientă, orientată spre piaţă şi sofisticată din punct de vedere financiar”, a apreciat vineri, într-un articol, Daniel Shui, de la JF Asset Management. Beijingul a cheltuit sume importante în acest scop, realizînd investiţii în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari, ceea ce face ca această ediţie a JO să fie cea mai scumpă din istorie. China, ca marcă, poate fi asociată în prezent cu sponsorii naţionali.

Clasamentul final pe Medalii

     Ţara            Aur      Argint   Bronz   Total

  1. China         51        21        28        100

  2. SUA          36        38        36        110

  3. Rusia          23        21        28        72

  4. Marea Britanie        19        13        15        47

  5. Germania    16        10        15        41

  6. Australia     14        15        17        46

  7. Coreea de Sud       13        10          8        31

  8. Japonia         9          6        10       25

  9. Italia             8        10       10       28

10. Franţa          7        16        17        40

11. Ucraina        7          5        15       27

12. Olanda         7          5          4        16

13. Jamaica        6          3          2        11

14. Spania          5        10         3        18

15. Kenya          5          5          4        14

16. Belarus         4          5        10        19

17. ROMÂNIA             4          1          3          8

18. Etiopia          4          1          2          7

19. Canada        3          9          6        18

20. Polonia         3          6          1        10

×
Subiecte în articol: jo 2008