x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lunii februarie din Liga Campionilor

Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lunii februarie din Liga Campionilor

06 Mar 2020   •   17:23
Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lunii februarie din Liga Campionilor

Federaţia Europeană de Handbal a desemnat-o pe Cristina Neagu cea mai bună jucătoare a lunii februarie, după evoluțiile bune ale acesteia în partidele pe care CSM Bucureşti le-a jucat în Liga Campionilor.

Neagu ocupă locul cinci în topul marcatorilor din Liga Campionilor, cu un total de 62 de reuşite.

În sferturile de finală ale Ligii Campionilor, CSM Bucureşti va întâlni Gyor.

„Este a treia oară când primesc acest premiu şi sunt foarte onorată. Începutul lunii februarie a fost bun pentru noi, dar performanţele mele nu ar fi fost aceleaşi fără restul echipei. Am jucat câteva jocuri bune, iar acum ne vom concentra pe restul sezonului, pentru că cea mai importantă parte abia acum vine, atât Liga Campionilor, cât şi campionatul. Sunt fericită, m-am întors în forma mea cea mai bună după o accidentarea grea şi voi încerca să joc din ce în ce mai bine în acest sezon”, a declarat Cristina Neagu, citată de eurohandball.com.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cristina neagu Liga campionilor