x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cupa EHF. Revenire senzationala pentru SCM Craiova. Un pas important spre finala

Cupa EHF. Revenire senzationala pentru SCM Craiova. Un pas important spre finala

07 Apr 2018   •   20:28
Cupa EHF. Revenire senzationala pentru SCM Craiova. Un pas important spre finala

SCM Craiova a învins în deplasare formaţia turcă Kastamonu Belediyesi GSK, cu scorul de 23-22 (11-15), sâmbătă, în prima manşă a semifinalelor Cupei EHF la handbal feminin.


Debutul meciului a fost destul de echilibrat, 5-5 (min. 10), 7-7 (15), dar apoi Kastamonu Belediyesi GSK s-a desprins pe tabelă, 10-8 (20), 12-9 (25), pentru ca la pauză avantajul gazdelor să fie de patru goluri, 15-11.


După 16-12 (35), SCM Craiova a reuşit egalarea, 16-16 (40), iar apoi a preluat controlul jocului, conducând cu 19-17 (45), 20-19 (50) şi 22-20 (55), în final obţinând o victorie la limită, cu 23-22.

Pentru echipa antrenată de George Burcea şi Dumitru Berbece au marcat Ana Maria Ţicu 7 goluri, Bobana Klikovac 6, Cristina Florianu 3, Valentina Ardean-Elisei 3, Dana Pricopi 2, Zeljka Nikolic 2.

Golurile echipei Kastamonu au fost înscrise de Iana Uskova 8, Kristina Elez 4, Natalia Koţina 3, Andrea Seric 3, Zana Maric 2, Şerpil Iskenderoglu 2.

Au arbitrat sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, iar delegat EHF a fost macedoneanul Aco Nikolovski. Au asistat curca 1.300 de spectatori.

Manşa secundă va avea loc pe 14 aprilie, în Sala Polivalentă din Bănie.
AGERPRES 

×
Subiecte în articol: scm craiova