x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Declarația lui Bute după meciul cu Badou Jack: „A fost un meci strâns”

Declarația lui Bute după meciul cu Badou Jack: „A fost un meci strâns”

01 Mai 2016   •   13:13
Declarația lui Bute după meciul cu Badou Jack: „A fost un meci strâns”

Boxerul român Lucian Bute, care a ratat titlul mondial WBC la categoria suprermijlocie, după ce a terminat la egalitate cu suedezul de origine gambiană Badou Jack, campionul en titre, sâmbătă seara (duminică dimineaţa, în România), într-o gală desfăşurată la Washington, a declarat la final că "a fost un meci strâns", relatează Journal de Montreal. 

"A fost un meci strâns. Credeţi-mă, a fost foarte strâns. Şi ultimul meu meci cu James DeGale a fost, de asemenea, strâns. Am demonstrat că încă sunt printre cei mai buni", a afirmat Lucian Bute. 

Totuşi, Bute a avut dificultăţi în a intra în ritm în primele reprize, contrar planurilor făcute, şi în ciuda faptului că nu a reuşit să facă diferenţa prestaţia sa a fost suficient de bună pentru a influenţa arbitrii-judecători. Doi dintre aceştia au dat un scor de 114-114, în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe Jack, cu 117-111. Conform regulamentului, la meci egal campionul îşi păstrează centura. 

Însă Badou Jack şi promotorul său Floyd Mayweather, din a cărui echipă face parte pugilistul suedez au contestat rezultatul. 

"A trecut deja mult timp de când am spus că a venit timpul pentru un vânt de schimbare în rândul arbitrilor", a precizat Mayweather pentru reţeaua Showtime. 

"Este o porcărie. Loviturile lui Bute nu mi-au făcut rău. Am simţit că am câştigat meciul cu excepţia ultimului asalt. Nu este vina lui Bute, ci a arbitrilor. Oamenii ştiu că am câştigat meciul", a adăugat, la rândul său, Badou Jack. 

Totuşi, Badou Jack pare să fii câştigat meciul după ce l-a dominat pe Bute în majoritatea reprizelor din cauza defensivei etanşe şi a numeroaselor lovituri la corp aplicate de Jack. 

Lucian Bute, în vârstă de 36 ani, are în palmares 32 de victorii (25 KO), un meci egal şi 3 înfrângeri la profesionişti. De la pierderea titlului mondial IBF, în 2012, în faţa englezului Carl Froch, românul a câştigat doar două dintre cele patru meciuri disputate. El s-a înclinat în faţa canadianului Jean Pascal, în 2014, înainte de a fi învins la puncte de James DeGale, anul trecut în luna noiembrie, în alt meci pentru titlu (IBF). 

Badou Jack (32 ani) a înregistrat, la rândul său, ca profesionist 20 de victorii, între care 12 prin KO, două egaluri şi o înfrângere. El a intrat în posesia titlului mondial WBC pe 24 aprilie 2015, după victoria la puncte, în unanimitate, înregistrată în faţa americanului Anthony Dirrell. Jack, a cărui mamă este suedeză iar tatăl gambian, şi-a pus în joc pentru a doua oară centura cucerită anul trecut, după ce a apărat-o cu succes în faţa lui George Groves. 

În alt cap de afiş al galei de la DC Armory, britanicul James DeGale l-a învins la puncte (decizie în unanimitate) pe mexicanul Rogelio Medina şi şi-a apărat titlul IBF la supermijlocie. 

Badou Jack şi James DeGale vor lupta în toamnă pentru unificarea titlurilor WBC şi IBF la categoria supermijlocie. 


Sursa: AGERPRES 

×