x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Destinație SURPRIZĂ pentru Adrian Mutu în Liga 1

Destinație SURPRIZĂ pentru Adrian Mutu în Liga 1

17 Ian 2016   •   22:05
Destinație SURPRIZĂ pentru Adrian Mutu în Liga 1

Atacantul Adrian Mutu, liber de contractul cu gruparea indiană FC Pune City din 1 ianuarie, va evolua până la finalul actualei ediţii a Ligii I la fotbal la ASA Târgu Mureş, a declarat pentru postul Digi Sport preşedintele clubului ardelean, Bogdan Mara.

Fotbalistul a semnat un contract valabil până în vară, dar există posibilitatea prelungirii lui. ''Am semnat cu Adi Mutu un contract până în vară, însă, dacă totul va decurge bine atât pentru noi, cât şi pentru el, şi ne vom îndeplini obiectivele, putem discuta prelungirea contractului. A fost o rundă de negocieri destul de uşoară, am dovedit că suntem o echipă care îl doreşte cu adevărat, deşi a avut şi alte oferte din România'', a spus Mara.

Oficialul a explicat că pentru Adrian Mutu principalul criteriu pentru care a ales ASA Târgu Mureş nu a fost cel financiar. ''Principalul criteriu nu a fost cel financiar, pentru că Adi avea nevoie de o echipă puternică, la care să joace şi la care să revină în formă maximă. Obiectivul nostru principal rămâne calificarea în play-off, iar acest lucru e confirmat de faptul că am adus în această iarnă jucători puternici la echipă, precum Marius Constantin, George Ţucudean şi Adrian Mutu'', a explicat Mara.

În vârstă de 37 de ani, Adrian Mutu a evoluat până la sfârşitul anului trecut în campionatul Indiei, la FC Pune City. De-a lungul carierei, el a mai jucat la FC Argeş, Dinamo Bucureşti, Internazionale Milano, Hellas Verona, AC Parma, Chelsea Londra, Juventus Torino, Fiorentina, AC Cesena, Ajaccio şi Petrolul Ploieşti.  

×
Subiecte în articol: adrian mutu