x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Djokovic, la "cota" 36! Sârbul va juca a patra finală cu Nadal în 2011

Djokovic, la "cota" 36! Sârbul va juca a patra finală cu Nadal în 2011

15 Mai 2011   •   10:45
Djokovic, la "cota" 36! Sârbul va juca a patra finală cu Nadal în 2011
Sursa foto: /EPA

Tenismanul sârb Novak Djokovic îşi continuă seria senzaţională de succese consecutive, reuşind a 36-a victorie la rând în 2011, în semifinalele turneului ATP Masters 1000 de la Roma. Numărul 2 mondial l-a învins în trei seturi, 6-1, 3-6, 7-6 (7/2) pe scoţianul Andy Murray şi îl va întâlni în finală pe Rafael Nadal.

Spaniolul, principalul favorit al concursului dotat cu premii în valoare de 2,75 milioane de euro, l-a învins în penultimul act, scor 7-5, 6-1, pe Richard Gasquet, cel care îl eliminase în sferturi pe Roger Federer, obţinând astfel a noua victorie în nouă meciuri directe cu francezul.

Djokovic şi Nadal se vor întâlni pentru a patra oară în finala unui turneu în acest an, după Indian Wells, Miami şi Madrid, precedentele trei confruntări fiind câştigate de "Nole" care în acest an este neînvins.

Jucătorul sârb a triumfat pe zgura italiană o singură dată, în 2008, şi a pierdut o finală chiar în faţa lui Nadal un an mai târziu, în timp ce liderul mondial are în palmares cinci titluri la Roma: 2005, 2006, 2007, 2009 şi 2010.

×
Subiecte în articol: tenis rafael nadal atp sporturi novak djokovic