x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Eduard Novak, acuzat de discriminare şi lipsă de caracter de un părinte al unui junior cu dizabilităţi

Eduard Novak, acuzat de discriminare şi lipsă de caracter de un părinte al unui junior cu dizabilităţi

de Mihai Igirosanu    |    04 Feb 2015   •   14:36
Eduard Novak, acuzat de discriminare şi lipsă de caracter de un părinte al unui junior cu dizabilităţi

Uniunea Ciclistă Internaţională a adresat o invitaţie tinerilor ciclişti cu dizabilităţi din România să participe la un stagiu de pregătire în Aigle (Elveţia), între 2 şi 15 martie 2015, pentru efectuarea pregătirii atât pe velodrom, cât şi pe şosea, urmând a primi recomandări de antrenament, dar şi pentru dezvoltarea tehnicii. Cei trei tineri sportivi aleşi să participe la stagiu au fost Eduard Novak (37 de ani) şi juniorii Robert Tămîrjan şi Attila Olah.

Doctorul Sorin Matican îl acuză pe Eduard Novak de lipsă de caracter şi de discriminare, având în vedere rezultatele copilului său Theo şi de faptul că puteau merge mai mulţi paraciclişti în acest stagiu. Reproducem scrisoarea deschisă a acestuia publicată pe pagina de Facebook a fiului său, Theo Matican: “Eu, Sorin MATICAN, tată lui Theo, în urma apariţiei unui comunicat pe pagina Federaţia Română de Ciclism, trimit această scrisoare deschisă în atenţia domnului Eduard Novak: - De ce asemenea sentimente tocmai în rândul persoanelor cu dizabilităţi? La o asemenea invitaţie, cum este cea primită de la UCI (Stagiu de pregătire, de dezvoltare şi de perfecţionare a tinerilor ciclişti), un manager iscusit ar alege sportivi de la mai multe cluburi, pentru că vrea să fi fost manager pentru toţi cicliştii români, nu numai pentru cei vorbitori de limba maghiară. Mare păcat! S-a ajuns la comunicate federale bilingve! Dar dacă ar fi doar discriminare atunci Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va fi dată o rezoluţie în dosarul deja deschis! Un lider adevărat niciodată nu începe o listă cu el personal, decât lista responsabilităţii! Un manager vizionar va fi mai presus de exemplu personal şi mai ales se va preocupa de - când ai oportunitatea să pregăteşti tineret, să oferi o şansă unui tânăr sportiv să se perfecţioneze, de ce să alegi un sportiv de 36 ani în detrimentul unuia de 17?! Întreaga mea consideraţie şi tot respectul pentru sportivul, campion mondial şi olimpic. Dar caracterul acestuia, să accepte să-i ia locul unuia de 17 ani? Tocmai această discrepanţă, această - sportivul şi aşa zisul preşedinte de federaţie, l-au îndepărtat de oameni! Nici nu contează dacă rezultatele obţinute de acel tânăr îl recomandă, nici dacă nu oferă vreun ajutor (în fapt această invitaţie este pentru dezvoltarea ciclismului! Fie el şi paraciclism!) era suficientă doar o întrebare! O simplă abordare! Exact ca atunci când n-aţi răspuns la o simplă cerere de ajutor, cu un sfat, cu o părere, despre clasificarea paralimpică...O neimplicare aici, o iresponsabilitate dincolo... Şi multa Demagogie! Multă meschinărie! ne spunea E. Novac - O mare dezamăgire! Ruşine, domnule Novak!”. Theo Matican, sportivul diagnosticat cu probleme neuromotorii, a cucerit, printre alte trofee interne şi internaţionale, două medalii de aur la Cupa Europeană de Paraciclism din 2014, categoria T 2, în probele de fond şi contratimp,la Begrad. Până la ora publicării acestei ştiri, pe site-ul http://www.federatiadeciclism.ro/, nu a fost publicat răspuns la scrisoarea deschisă a lui Sorin Matican.

×