x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Eșec dureros pentru CSM București în Liga Campionilor. Echipa se îndreaptă spre o dublă de foc cu Gyor

Eșec dureros pentru CSM București în Liga Campionilor. Echipa se îndreaptă spre o dublă de foc cu Gyor

01 Mar 2020   •   18:31
Eșec dureros pentru CSM București în Liga Campionilor. Echipa se îndreaptă spre o dublă de foc cu Gyor

CSM Bucureşti a fost învinsă de Metz, cu 26-28, în penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor. În urma acestui rezultat, CSM Bucureşti rămâne pe locul 4 în clasamentul Grupei 1, cu 9 puncte, și este deja calificată în sferturile Ligii Campionilor.

În prima repriză, „tigroaicele” au fost doar cu un punct în spatele celor de la Metz. Partida a fost foarte strânsă, iar, după a doua repriză, scorul a devenit 28-26 în favoarea franţuzoaicelor.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Zaadi (6 goluri), pentru Metz, şi Lekici (5 goluri), Neagu (4 goluri) şi Grbici (4 goluri), pentru CSM Bucureşti.

În sferturi s-au mai calificat Metz, Rostov Don şi Team Esbjerg.

În ultimul meci al Grupei 1, CSM Bucureşti va evolua împotriva celor de la Vipers. Partida va avea loc în data de 7 martie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: csm bucuresti