x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Euro 2016. Victorie de senzaţie a României în faţa campioanei olimpice Rusia

Euro 2016. Victorie de senzaţie a României în faţa campioanei olimpice Rusia

07 Dec 2016   •   21:05
Euro 2016. Victorie de senzaţie a României în faţa campioanei olimpice Rusia

Naţionala feminină de handbal a României a obţinut o victorie de senzaţie în faţa echipei Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 22-17 (11-9), miercuri seara, la Helsingborg, în Grupa D a Campionatului European - EURO 2016 din Suedia.

Tricolorele au făcut un meci extraordinar, mai ales în defensivă, unde tânăra Denisa Dedu a făcut un meci incredibil, cu 22 de mingi salvate din 39 de aruncări (procentaj de 56%).

De remarcat că România nu a fost condusă în acest meci nici măcar o singură dată.

Echipa antrenată de ibericul Ambros Martin a fost în avantaj în primele minute (1-0, 2-1), iar la scorul de 2-2 (min. 5) au trecut 11 minute fără ca Rusia să marcheze, în timp ce România a punctat de cinci ori, scorul fiind de 7-2 (17). Campioana olimpică s-a apropiat apoi la două goluri, 9-7 (26), iar apoi la unul singur, 10-9 (29), dar la pauză România conducea cu 11-9.

Debutul părţii secunde a fost unul dificil pentru românce, care s-au văzut egalate (11-11), iar adversarele au avut câteva şanse de a trece la conducere. România s-a apărat magistral şi a revenit din nou la conducere pe tabelă, 16-14 (40), scor la care timp de zece minute niciuna dintre echipe nu a reuşit să înscrie. Rusia a reuşit din nou egalarea, în min. 53, 17-17, dar echipa noastră nu s-a clătinat şi a făcut un final remarcabil, marcând de cinci ori fără să primească gol până la expirarea timpului de joc, reuşind o victorie memorabilă, cu 22-17.

Dedu a fost desemnată, în mod firesc, cea mai bună jucătoare a meciului.

Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu (22 mingi salvate) - Aneta Udriştioiu (1 gol), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi (7), Cristina Neagu (7), Ana Maria Iuganu (2), Cristina Zamfir, Oana Manea (1), Mădălina Zamfirescu, Laura Chiper. Selecţioner: Ambros Martin.
Rusia: Victoria Kalinina (17 mingi salvate), Elena Utkina - Liudmila Postnova (4), Daria Dmitrieva (3), Ana Sen (2), Ana Viahireva (3), Marina Sudakova, Vladlena Bobrovnikova (1), Daria Samohina (2), Ksenia Makeeva, Victoria Jilinskaite, Karina Sabirova, Kristina Kojokar (1), Elizaveta Malaşenko, Olga Gorşenina (1), Antonina Skorobogatcenko. Selecţioner: Evgheni Trefilov.

Au arbitrat sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic.

În celălalt meci al grupei se vor înfrunta Norvegia şi Croaţia, miercuri, de la ora 21,45.
După 21-23 cu Norvegia, România va juca ultimul meci contra Croaţiei, vineri, de la ora 19,30, tot la Helsingborg.

www.agerpres.ro

×