x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Federer a fost amendat cu 3.000 de dolari pentru înjurăturile din timpul meciului cu Sandgren

Federer a fost amendat cu 3.000 de dolari pentru înjurăturile din timpul meciului cu Sandgren

29 Ian 2020   •   17:00
Federer a fost amendat cu 3.000 de dolari pentru înjurăturile din timpul meciului cu Sandgren

Organizatorii Australian Open l-au amendat pe jucătorul elveţian Roger Federer cu suma de 3.000 de dolari americani pentru înjurăturile din timpul meciului de marţi cu americanul Tennys Sandgren, din sferturile competiţiei, partidă pe care a câştigat-o după ce a salvat şapte mingi de meci, cu 6-3, 2-6, 2-6, 7-6 (10/8), 6-3, potrivit Agerpres.

Federer a răbufnit în setul al treilea al meciului, fiind auzit de un arbitru de margine care l-a reclamat arbitrului de scaun.

''Nu cred că ceea ce am spus atunci a auzit tot stadionul, dar accept pedepsa'', a afirmat jucătorul elveţian.

Roger Federer, numărul 3 mondial, s-a impus după 3 ore şi 31 minute de joc în faţa jucătorului din Statele Unite, aflat pe locul 100 ATP, păstrându-şi astfel invincibilitatea în sferturile de finală ale primului turneu de Mare Şlem al anului (15-0).

Campionul din Ţara Cantoanelor se va lupta pentru un loc în finală cu sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial.

Djokovic conduce cu 26-23 în confruntările cu Federer, sârbul impunându-se ultimele trei dueluri directe de la Melbourne, toate având loc în semifinale (2008, 2011, 2016). 

×
Subiecte în articol: roger federer tennys sandgren