x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Gerul din Scoția a determinat mutare partidei de rugby dintre Edinburgh şi Stade Francais

Gerul din Scoția a determinat mutare partidei de rugby dintre Edinburgh şi Stade Francais

09 Ian 2018   •   15:21
Gerul din Scoția a determinat mutare partidei de rugby dintre Edinburgh şi Stade Francais

Meciul de rugby dintre echipele Edinburgh şi Stade Francais, programat vineri, contând pentru etapa a 5-a a grupelor Cupei Challenge, se va disputa pe stadionul Murrayfield şi nu pe Myreside, locul unde scoţienii dispută de obicei partidele de acasă, în contextul în care una dintre peluze este îngheţată, scrie AFP. 

Meciul este decisiv pentru calificarea în sferturi, Edinburgh fiind lider în Grupa a 4-a, cu 20 de puncte, în timp ce Stade Francais, deţinătoarea titlului, are 12 puncte. 

O victorie a scoţienilor le va asigura acestora promovarea în faza superioară, în timp ce un succes al francezilor ar conduce la meci decisiv pentru calificare în ultima etapă din faza grupelor, pe 20 ianuarie, când Edinburgh se va deplasa pe stadionul ''Jean Bouin'' pentru revanşa cu parizienii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: rugby edinburgh Stade Francais