x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Haltere: Răzvan Martin a fost depistat dopat la JO 2012 şi riscă retragerea medaliei

Haltere: Răzvan Martin a fost depistat dopat la JO 2012 şi riscă retragerea medaliei

10 Ian 2020   •   21:30
Haltere: Răzvan Martin a fost depistat dopat la JO 2012 şi riscă retragerea medaliei

Halterofilul Răzvan Martin, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a fost depistat pozitiv cu steroizi în cadrul unui test antidoping efectuat în prezent de AMA/WADA asupra mostrei prelevate la momentul respectiv şi riscă să îi fie retrasă medalia după analizarea probei B.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a primit o informare din partea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA-WADA) referitor la testul pozitiv al lui Răzvan Martin. El a explicat că procedura în acest caz nu este încheiată, decizia privind retragerea medaliei câştigate de halterofil la Londra urmând să fie luată doar dacă testul va ieşi pozitiv şi în urma analizei probei B.

„În cazul lui Răzvan Martin acum se analizează şi proba B... aşteptăm să vedem care este rezultatul şi în această probă şi vom da un comunicat. Încă nu e definitiv cazul, a fost solicitată şi analiza probei B, acesta este stadiul. Deci procedura este în curs de desfăşurare. Am primit de la WADA o adresă legată de cazul lui Martin. Dar, deocamdată, nu putem avea o poziţie pentru că nu e încheiat. După ce se anunţă rezultatul vom şti sigur, se retrage sau nu medalia. Până atunci facem doar speculaţii, o fi, nu o fi.. După proba B se va cunoaşte verdictul, atunci nu mai există loc de interpretare", a afirmat Covaliu pentru AGERPRES.

Întrebat ce părere are despre faptul că România pierde o medalie chiar la începutul anului olimpic 2020, preşedintele COSR a răspuns: „Au pierdut alţii mult mai mult, dar asta e situaţia, astea sunt riscurile. Pentru că există procedura aceasta de doping, s-a extins perioada de la 8 la 10 ani (n.r. - perioada în care WADA poate analiza din urmă probele prelevate de la sportivi în timpul Jocurilor Olimpice). Deci şi după 10 ani se pot reanaliza probele de la Jocurile Olimpice, iar asta cu tehnologia de azi”.

Contactat telefonic de AGERPRES, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat că a auzit despre testul pozitiv al lui Răzvan Martin, dar că până în prezent nu a primit niciun document oficial de la AMA/WADA.

„Momentan noi nu am primit nimic oficial în ceea ce îl priveşte pe Răzvan Martin. Probabil că a primit COSR ceva, dar momentan noi nu. Şi eu am auzit ceva legat de Londra 2012, însă dacă nu e o chestiune oficială nu are rost să discutăm. Nu ştiu detalii, nici substanţa cu care a fost depistat, pentru că nu am primit nimic nici de la COSR, nici de la WADA, nici de la ANAD. Şi nici la federaţia internaţională nu e nimic. La federaţia internaţională este un alt scandal, cu preşedintele de acolo”, a spus Vlad.

Acesta a menţionat că sportivul Răzvan Martin s-a retras din activitatea sportivă. „Răzvan Martin este retras din activitatea sportivă în acest moment, nu a intrat în calcule pentru calificarea la Tokyo 2020. El a fost depistat pozitiv în 2013 şi a fost suspendat 2 ani. Deci, atunci, nu a fost nimic legat de Jocurile de la Londra”, a explicat Nicu Vlad.

În vârstă de 28 de ani, Martin are în palmares în cinci medalii, un bronz la JO 2012, un aur la CE 2011, un aur la CE 2012, un argint la CE 2017 şi un argint la CE 2018. Sportivul născut la Cluj-Napoca a pierdut două medalii, aur la smuls şi bronz la total, după ce a fost depistat dopat cu stanozolol la Campionatele Europene de la Tirana din 2013. În urma acelui test pozitiv el a fost suspendat între 11 aprilie 2013 şi 11 aprilie 2015.

La 31 iulie 2012, halterofilul Răzvan Martin a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra la categoria 69 de kilograme, cu un total de 332 kg (152 kg la stilul smuls şi 180 la aruncat).

România a încheiat Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 cu 9 medalii, dintre care două de aur, cinci de argint şi două de bronz.

România se află pentru a doua oară în postura de a pierde o medalie olimpică la haltere, după cazul Gabriel Sîncrăian. Acesta a fost depistat pozitiv la testosteron în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, pierzând ulterior medalia de bronz câştigată la categoria 85 kg. În 2017, Sîncrăian a fost suspendat pentru o perioadă de opt ani de către Federaţia Internaţional de Haltere (IWF).

România poate duce 4 sau 2 halterofili la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ca urmare a regulamentelor care sancţionează delegaţiile în funcţie de numărul de cazuri pozitive depistate din 2008 şi până în prezent.

În afară de testul pozitiv al lui Răzvan Martin de la JO 2012, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale de Haltere, România are înregistrate 17 cazuri de dopaj începând din 2008: 2010 - Ninel Miculescu (suspendat pe viaţă la 3 noiembrie 2010), 2011 - Leonard Dumitru Cobzariu (suspendat între 08.09.2011-08.09.2013), Alexandru Roşu (14.04.2011 - 14.04.2013), 2012 - Marius Danciu (15.11.2012 - 21.12.2014), 2013 - Elena Ramona Andrieş (08.04.2013-08.04.2015), Răzvan Constantin Martin (11.04.2013-11.04.2015), Gabriel Sîncrăian (23.09.2013-23.09.2015), Georgiana Andreea Titeş (23.09.2013-23.09.2015), 2014 - Mădălina-Bianca Molie (15.10.2014-15.10.2016), Loredana-Elena Toma (15.10.2014-15.10.2016), 2015 - Adrian-Grigore Lingurar (31.03.2015-31.03.2019), Mihai Alexandru Popescu (11.05.2015-11.05.2019), Daniel-Florin Vizitiu (31.03.2015-31.03.2019), 2016 - Alina-Alexandra Popovici (11.08.2016-11.08.2020), Gabriel Sîncrăian (12.08.2016-12.08.2024), 2017 - Dumitru Captari (11.01.2018-11.01.2020), 2018 - Monica Suneta Csengeri (27.07.2018-02.12.2019).

AGERPRES

×