x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Handbalistele au ratat o victorie istorică: România - Rusia 21-21 în meciul de debut la Campionatul European

Handbalistele au ratat o victorie istorică: România - Rusia 21-21 în meciul de debut la Campionatul European

04 Dec 2012   •   22:58
Handbalistele au ratat o victorie istorică: România - Rusia 21-21 în meciul de debut la Campionatul European

Naţionala de handbal feminin a României, medaliată cu bronz în urmă cu doi ani, în Danemarca, a debutat cu un egal la Europenele de handbal care se desfăşoară în Serbia, 21-21 cu Rusia.

Trupa pregătită de Gheorghe Tadici a avut practic meciul în mână, ratând o şansă mare de a obţine prima victorie după o pauză de 16 ani în faţa rusoaicelor.

Beneficiind de aportul publicului de la Vrşeţ, oraş aflat în aproperea graniţei cu România, public care în proporţie covârşitoare a fost alcătuit din suporteri români, dar şi de paradele uluitoare ale portăriţei Tolnai, care la un moment dat avea un procentaj al intervenţiilor de aproape 70 la sută, tricolorele au condus cu 12-7 la pauză, reuşind chiar să se detaşeze la 6 goluri imediat de la reluare.

Tolnai nu a mai putut însă stopa de una singură atacurile în valuri ale rusoaicelor, care s-au apropiat uşor, uşor, reuşind să egaleze în ultimul minut. Chiar şi aşa, România a avut ultimul atac, dar Neagu, Geiger şi Meiroşu au ezitat să arunce la poartă pentru ceea ce ar fi putut fi golul unei victorii aşteptată din 1996...

Cu 9 goluri, Iulia Curea a fost cea mai bună marcatoare a României, care joacă următorul meci miercuri, de la ora 21.15, contra Islandei, cea mai slabă echipă din grupă, învinsă marţi la 10 goluri diferenţă de vicecampioana olimpică Muntenegru.

×