x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Hănescu a fost eliminat de Roddick în turul doi la Wimbledon.

Hănescu a fost eliminat de Roddick în turul doi la Wimbledon.

22 Iun 2011   •   21:00
Hănescu a fost eliminat de Roddick în turul doi la Wimbledon.

Tenismanul Victor Hanescu, locul 63 ATP, a fost eliminat, miercuri, in turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, de americanul Andy Roddick, cap de serie numarul 8.

Hanescu, care anul trecut a ajuns in turul trei la Wimbledon, a fost invins de Andy Roddick, locul 10 ATP, scor 6-4, 6-3, 6-4, dupa 112 minute de joc .

Hanescu si Roddick s-au mai intalnit de trei ori in cariera, de fiecare data impunandu-se americanul. Primul meci a avut loc in 2003 la turneul de Masters Series de la Paris, cand scorul a fost 7-6 (7/4), 7-6 (7/4). Cei doi s-au mai intalnit in 2006 la turneul Master Series de la Roma, scor 6-1, 6-0, si in 2009 la Doha, scor 6-3, 6-2.

×