x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi În judeţul Bihor, sezonul de schi a fost închis

În judeţul Bihor, sezonul de schi a fost închis

de Sorin Anghel    |    21 Apr 2008   •   00:00
În judeţul Bihor, sezonul de schi a fost închis

Week-end-ul trecut a consemnat şi închiderea oficială a sezonul de schi în judeţul Bihor, ocazie cu care Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor a decis să sisteze operaţiunile curente de patrulare şi asistenţă în perimetrul Vârtop-Nucet şi în staţiunea Stâna de Vale.

Week-end-ul trecut a consemnat şi închiderea oficială a sezonul de schi în judeţul Bihor, ocazie cu care Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor a decis să sisteze operaţiunile curente de patrulare şi asistenţă în perimetrul Vârtop-Nucet şi în staţiunea Stâna de Vale.

 

CIFRE. În această iarnă, s-au înregistrat 60 de accidente, dintre care 12 la Stâna de Vale, unul în perimetrul Acumulării Leşu, cele mai multe, 47, petrecându-se pe pârtia Vârtop de la Arieşeni. Această statistică nu include accidentele suferite cu de snowmobil-ul deoarece Salvamont Bihor nu poate intervenii în astfel de cazuri din cauza lipsei de mijloace mecanizate de deplasare. Salvamontistul Dorel Bordan, împreuncă cu Spit, câine salvamontiştilor bihoreni, au participat în această iarnă la un stagiu de pregătire desfăşurat în Maramureş, tema fiind « Căutarea de victime în avalanşă”.

 

PREVENIRE. Sezonul estival pe munte va fi deschis pe 1 mai, dar patrulările au debutat în urmă cu două săptămâni în Defileul Crişului, la Vadu Crişului, datorită necesităţii de a acorda asistenţă Salvamont pe perioada desfăşurării unei competiţii de anduranţă, “Tura memorială Czaran Gyula”, manifestare la care au participat 300 de persoane. În arealul zonei turistice Padiş, patrularea preventivă se va face până la 15 iunie doar în zilele de week-end, după care se va reinstitui permanenţa la refugiul Salvamont din Campingul Glăvoi. Cei care doresc să-şi petreacă Paştele la munte, trebuie să ţină cont că drumul de acces spre Glăvoi şi complexul de cabane din Platoul Padiş este deschis până în punctul « La Scăriţă ». Mai departe există porţiuni de gheaţă şi zăpadă udă, care impiedică traficul auto. Pentru mai multe informaţii, este de preferat să contactaţi Poliţia Pietroasa şi Administraţia Parcului Natural Apuseni. Salvamontiştii le recomandă turiştilor să evite această zonă în următoarele săptămâni. Aceeaşi situaţie să găseşte şi pe drumul care merge la « coada » lacului de acumulare Leşu – Stâna de Vale.

×
Subiecte în articol: ski express