x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Imagini live din Straja!

Imagini live din Straja!

de Sorin Anghel    |    18 Ian 2009   •   00:00
Imagini live din Straja!

JURNALUL LIVE  •  WEBCAM PE MUTU
Accesând secţiunea Camere Live de pe www.jurnalul.ro puteţi viziona imagini live de pe pârtiile Platoul Soarelui şi Mutu, din staţiunea hunedoreană Straja.



Sezonul de schi a primit un balon de oxigen prin ninsoarea din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cei mai fericiţi sunt cei de pe Valea Prahovei, acolo unde s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, gros de 20 de centimetri.

VALEA JIULUI.
Bănăţenii evită staţiuni precum Sinaia şi Predeal, din cauza distanţei mari faţă de casă. Pentru ei, mult mai la îndemână este Straja, un loc superb, aflat pe Valea Jiului, la 9 kilometri deasupra oraşului Lupeni. Ar mai fi nevoie de o ninsoare, dar chiar şi aşa se schiază în condiţii bune. Pentru a vă convinge de lucrul acesta, accesaţi secţiunea Camere Live de pe www.jurnalul.ro. Pe lângă camera web de pe Pârtia Platoul Soarelui, acum puteţi viziona imagini şi de pe Pârtia Mutu, deservită de teleschiul nr 5. Site-ul Jurnalului Naţional vă pune la dispoziţie 32 de camere web, cu ajutorul cărora puteţi vedea ce se petrece în timp real pe pârtiile de schi din România, dar şi în intersecţiile din Bucureşti.

Zăpadă proaspătă în Valea Dorului

După ce săptămâna trecută a găzduit Cupa Carpaţi la schi alpin, competiţie la care braşoveanul Ioan Achiriloaie a câştigat atât la Slalom, cât şi la Slalom Uriaş, Valea Dorului a fost ieri locul ideal pentru schiorii din Bucureşti, care s-au bucurat din plin de zăpada proaspătă. Rău nu a fost nici în Poiana Braşov, acolo unde cu puţină atenţie se putea schia de sus până jos. Dacă mergi la schi, fotografiază-ţi prietenii de pe pârtie şi trimite fotografiile la sorin.anghel@jurnalul.ro. Te răsplătim cu CD-uri şi DVD-uri din colecţia Jurnalului Naţional.

×
Subiecte în articol: staţiuni