x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Indian Wells 2017. Irina Begu, în turul al treilea

Indian Wells 2017. Irina Begu, în turul al treilea

11 Mar 2017   •   06:34
Indian Wells 2017. Irina Begu, în turul al treilea

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a dispus cu 6-1, 7-5 cu americanca Louise Chirico.

Begu (26 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 29, s-a impus într-o oră şi 50 de minute în primul său duel cu Chirico (20 ani, 65 WTA).

Românca a comis 6 duble greşeli în acest meci, faţă de 7 ale adversarei.

Begu şi-a asigurat un cec de 41.350 dolari şi 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul trei (a doua favorită după retragerea americancei Serena Williams), care a trecut de portoricana Monica Puig, campioana olimpică en titre, cu 1-6, 6-4, 6-4.

×
Subiecte în articol: irina begu