x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Info Olimpic

Info Olimpic

21 Aug 2008   •   00:00
Info Olimpic

21 august 2008:Adrian Crişan s-a calificat în turul al treilea al turneului masculin de tenis de masă, după ce l-a învins ieri pe reprezentantul Republicii Dominicane, Ju Lin

HANDBAL. Federaţia Internaţională de Handbal a respins reclamaţia depusă de Federaţia franceză de handbal, prin care contesta două decizii de arbitraj luate în timpul sfertului de finală feminin Rusia-Franţa (32-31 după prelungiri). Potrivit forului din Hexagon, cele două greşeli de arbitraj ar fi influnţat rezultatul final al me­ciului, astfel că francezii solicita­se­ră rejucarea partidei. Echipa na­ţio­­­nală a României urmează să în­tîl­nească astăzi reprezentativa Fran­ţei, în turneul pentru locurile 5-8.

 
ATAC. Profund nemulţu­miţi, hackerii brazilieni au atacat website-ul Comitetului Olimpic Brazi­lian, protestînd faţă de performan­ţele extrem de slabe ale sportivilor din această ţară la JO de la Beijing. Ei au înlocuit textele obiş­nui­te cu critici dure la adresa sporti­vilor şi a forului olimpic. "Brazilia pute la aceste Jocuri Olimpice", este doar unul dintre mesajele postate, scrie ziarul Folha, în ediţia sa online. În acest moment, Brazilia se află pe locul 39 în clasamentul pe naţiuni la JO, cu o medalie de aur şi 5 de bronz.

 
TENIS DE MASĂ. Adrian Crişan (foto) s-a calificat în turul al treilea al turneului masculin de tenis de masă, după ce l-a învins ieri pe reprezentantul Republicii Dominicane, Ju Lin, scor 4-1 (11-4, 11-2, 11-7,9-11, 11-6 ). În turul al treilea, Adrian Crişan va juca astăzi, de ora 7:00, cu germanul Dimitri Ovcea­rov, cap de serie nu­mărul 11. În competiţia feminină, Daniela Dodean a fost eliminată în turul doi, fiind învinsă de Kim Jong (Coreea de Nord), cu scorul de 4-1 (5-11, 7-11, 5-11, 11-5, 8-11).

 
DOPAJ. Sportiva ucrai­neană Ludmila Blonska, vicecampioană olimpică la heptatlon la JO de la Beijing, a fost depistată pozitiv cu un steroid anabolizant. Comisia Executivă a Comitetului Olimpic Internaţional a descalificat-o şi i-a retras medalia de argint, care a revenit astfel ame­ricancei Hyleas Foutain. Ru­soaica Tatiana Chernova a recuperat medalia de bronz. Blonska a mai fost suspendată doi ani pentru un control pozitiv cu un steroid anabolizant în 2003, iar acum riscă o suspendare pe viaţă.

 
ACLAMAT. Sîrbul Milorad Cavic, vicecampion olimpic la 100 m fluture la Beijing, după ce a condus o bună parte a cursei în faţa recordmanului Michael Phelps, a avut parte de o primire triumfală marţi la Belgrad, unde a fost aşteptat de cîteva sute de persoane. "Sînt foarte fericit că m-am luptat fără frică. Am fost foarte aproape de aur, dar oricum este mai mult decît am sperat", a declarat Cavic, devansat cu doar o sutime de secundă de înotătorul american, cîştigător a opt medalii de aur la Beijing. Milorad Cavic a adus prima medalie olimpică Serbiei după dispariţia Federaţiei Iugoslave.

 
TAEKWONDO. Sportivul Rohullah Nikpai a cîştigat prima medalie olimpică din istoria Afganistanului după ce a ocupat locul trei la taekwondo, categoria 58 kg. Nikpai l-a învins pe spa­niolul Juan Antonio Ramos, campion mondial en titre, cu scorul de 4-2, în recalificări.

 
SĂRITURI. Ramona Maria Ciobanu a ratat ieri calificarea în semifinalele probei de trambulină 10 metri din cadrul concursului de sărituri în apă. Ciobanu, care a acumulat 279,10 puncte, a terminat calificările pe locul 24. Primele 18 sportive au acces în semifinale.

×
Subiecte în articol: jo 2008