x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu a pierdut şi ea în primul tur la Bastad

Irina Begu a pierdut şi ea în primul tur la Bastad

25 Iul 2017   •   22:10
Irina Begu a pierdut şi ea în primul tur la Bastad

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a pierdut, marţi, în runda inaugurală a turneului WTA de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce în aceeaşi zi au fost învinse alte două compatrioate, Patricia Ţig şi Irina Bara.

Begu, care duminică a câştigat titlurile la simplu şi dublu la BRD Bucharest Open, a fost întrecută de Carolina Garcia (Franţa), a treia favorită, cu 5-7, 6-3, 6-4.

Begu (26 ani, 38 WTA), care a comis nu mai puţin de 8 duble greşeli, a cedat după două ore şi 11 minute, în faţa unei adversare de 23 de ani, care ocupă locul 20 în lume.

Garcia are acum 3-2 în meciurile directe cu Irina, în faţa căreia câştigase şi precedenta confruntare, în 2016, la New Haven, cu 6-1, 6-4.

Patricia Ţig a fost învinsă de olandeza Arantxa Rus cu 6-2, 6-3, în timp ce Irina Bara a fost întrecută de belgianca Elise Mertens, cu 6-2, 4-6, 6-2.

La dublu, Irina Bara şi thailandeza Varatchaya Wonteanchai au fost învinse de favoritele numărul doi, Oksana Kalaşnikova (Georgia)/Alicja Rosolska (Polonia), cu 6-2, 3-6, 10-7.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: irina begu