x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu, eliminata de Venus Williams in turneul de la Toronto

Irina Begu, eliminata de Venus Williams in turneul de la Toronto

08 Aug 2017   •   11:10
Irina Begu, eliminata de Venus Williams in turneul de la Toronto
Sursa foto: David Iliff

Irina Begu, locul 59 WTA, a fost învinsă cu greu în turul I al turneului de la Toronto, de către Venus Williams, scor 1-6, 6-3, 3-6, după un meci care a durat două ore, potrivit gsp.

În primul set, Venus a început foarte bine, a făcut un break și a condus cu 3-0. Ulterior, americanca de pe locul 9 WTA a mai făcut un break și s-a impus categoric.

Românca a revenit spectaculos în setul doi. A fost condusă cu 2-1, dar a făcut două break-uri consecutive și a condus jocul, trimițând partida în setul decisiv.

În setul 3, experiența lui Venus și-a spus cuvântul, deși Begu i-a pus mari probleme adversarei. Williams a condus cu 3-1, dar românca a egalat. Totuși, la 4-3 pentru Venus, americanca a mai făcut un break, decisiv pentru câștigarea meciului.

×
Subiecte în articol: irina begu venus williams