x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Libertate totală!

Libertate totală!

de Sorin Anghel    |    02 Feb 2008   •   00:00
Libertate totală!

SINAIA ● Ninsorile au salvat vacanţa copiiilor
La Sinaia se poate schia pe oriunde! Pe Carp, în Valea Dorului, pe Scânduri, oriunde te ţin picioarele să cobori prin zăpada proaspătă. Amatorii de snowboard au parte de un pulver senzaţional, cum nu s-a mai văzut de mult în staţiunea prahoveană.


SINAIA ● Ninsorile au salvat vacanţa copiiilor
La Sinaia se poate schia pe oriunde! Pe Carp, în Valea Dorului, pe Scânduri, oriunde te ţin picioarele să cobori prin zăpada proaspătă. Amatorii de snowboard au parte de un pulver senzaţional, cum nu s-a mai văzut de mult în staţiunea prahoveană.

Turiştii care au venit la Sinaia în acest week-end au parte de tot ce le trebuie. Zăpadă proaspătă, pârtii bătute şi omologate, telegondolă, telescaun, vreme bună şi distracţie cât se poate de multă.


MERITÅ ORICE SACRIFICIU. "Au reparat ăştia străzile?", asta este întrebarea pe care şi-o pune oricare bucureştean înainte de a pleca la schi în staţiunea prahoveană. Nu le-au reparat, că nici alea de la Bucureşti nu sunt reparate! Aşa că nu e rost de mofturi! Drumul până la Cota 1.400 e liber, nu s-a pus încă nici o taxă, aşa că turiştii au profitat ieri şi-au urcat cu maşinile pe munte, evitând astfel să cheltuiască bani în plus pe transportul pe cablu. Ziua de ieri a fost una perfectă pentru schiorii care au ajuns la Sinaia. Lume puţină în comparaţie cu ce va fi azi, zăpada excelentă şi toate pârtiile practicabile!


DESERT. De altfel, nu pârtiile sunt atracţia schiorilor în acest week-end, ci pulverul aflat în zonele de free-ride. Două lucruri urmăreşte românul când îşi cumpără schiuri: culoarea şi preţul cât mai mare, ca să ai cu ce să te lauzi la prieteni, când urci în telescaun.

D-asta nu trebuie să vă mire că pe Valea Prahovei majoritatea turiştilor foloseşte schiuri de "race", total nepotrivite pentru pârtiile de la noi, cu pietre şi taluzuri care se formează destul de uşor. În aceste condiţii, bucata de sălbăticie le revine celor care se dau cu placa. În plus, pentru aceiaşi nebuni există un snowpark "huge", realizat de Asociaţia Montană Absolut Outdoor cu sprijinul Primăriei Sinaia.

FÅGÅRAŞ. Mâine la Bâlea Lac are loc inaugurarea oficială a proiectul Ice Hotel Bâlea Lac, ocazie cu care trupa Krypton va susţine două concerte în hotelul de gheaţă construit la 2.034 de metri altitudine.

Talent, caut antrenor abil

Pe lângă faptul că ducem lipsă de pârtii care să se ridice la nivelul celor din Austria, Elveţia, Italia sau Franţa, mai avem o gravă problemă. România se confruntă în clipa de faţă cu o criză de antrenori de schi. Practic, exceptându-l pe Dan Cristea, participant la Jocurile Olimpice de la Grenoble din 1968, nici un alt român nu se ridică la nivelul unui tehnician care să poată pregăti un schior cu rezultate notabile la nivel mondial. Cel mai mult resimt această criză copiii, care nu au cu cine să se pregătească. Un exemplu este Paul Felea (foto), 10 ani, din Câmpeni – Alba. Este lider la categoria sa de vârstă, dar nu are un antrenor care să-l îndrume către performanţă. În clipa de faţă el se antrenează pe unde prinde, petrecându-şi mult timp pe Valea Prahovei, acolo unde "se dă la liber". Dotat cu echipament de competiţie, micuţul schior este în căutarea unui tehnician care să-l ajute să-şi poată duce la îndeplinire visul, acela de a concura la Cupa Mondială. Situaţia lui Paul Felea nu este singulară. Mulţi copiii renunţă la acest sport, pentru că nu au găsit un antrenor care să-i pregătească.

×
Subiecte în articol: ski express