x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Madrid 2015. Irina Begu, învinsă de Kvitova în sferturi

Madrid 2015. Irina Begu, învinsă de Kvitova în sferturi

07 Mai 2015   •   21:34
Madrid 2015. Irina Begu, învinsă de Kvitova în sferturi
Sursa foto: facebook personal

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de Petra Kvitova (Cehia), a patra favorită, cu 7-5, 6-3, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.185.405 euro.

Begu (24 ani), numărul 37 mondial, a cedat după o oră și 32 de minute, în fața numărul 4 WTA. Românca a reușit cel mai bun rezultat al său la un turneu de categoria Premier Mandatory. Kvitova o va întâlni în semifinale pe Serena Williams, numărul unu mondial, potrivit Agerpres.

Irina Begu va primi 100.315 de euro și 215 puncte WTA, dar va continua la dublu, unde va juca în sferturi, alături de Lara Arruabarrena (Spania). 

×
Subiecte în articol: irina begu