x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Maratonul Internaţional Bucureşti, câştigat de doi africani. Două sportive românce au urcat pe podium la maraton şi trei, la semimaraton

Maratonul Internaţional Bucureşti, câştigat de doi africani. Două sportive românce au urcat pe podium la maraton şi trei, la semimaraton

de Monica Cosac    |    14 Oct 2018   •   20:20
Maratonul Internaţional Bucureşti, câştigat de doi africani. Două sportive românce au urcat pe podium la maraton şi trei, la semimaraton
Sursa foto: Lucian Alecu

Atletul kenyan Hosea Kipkemboi şi etiopiana Almaz Gelana Erba au câştigat, duminică, cea de-a 11-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti, eveniment la care au participat circa 19.000 de persoane. Româncele au pus monopol pe podium la semimaraton. 

Sportivul kenyan Hosea Kipkemboi a câştigat, ieri, Maratonul Internaţional Bucureşti, încheind cursa în 2h, 11 minute şi 32 secunde, pe distanţa clasică de 42,195 km. Acesta este un nou record al cursei, vechea performanţă aparţinând compatriotului său, Duncan Cheruiyot Koech – 2 h, 13 min şi 12 sec (2017). Pe locul secund s-a clasat un alt kenyan, Joel Kipkogei Kimuta (2 h 11 min 59 sec), podiumul fiind completat de etiopianul Kaleb Kashebo (2 h 13 min 22 sec). Primul român care a încheiat cursa a fost Sorin Mîneran (CSU Arad), clasat pe locul 9, cu timpul de 2 h 27 min 51 sec. 

La feminin, victoria a revenit, ca şi anul trecut, sportivei etiopiene Almaz Gelana Erba (cu timpul de 2 h 41 min 29 sec), podiumul fiind completat de două românce, Adela Paulina Bălţoi (CS Pandurii Târgu Jiu) şi Nicoleta Ciortan (CSM Danubiu Tulcea). În proba feminină a semimaratonului, podiumul a fost integral românesc: Maria Magdalena Velişcu pe primul
loc (1 h 26 min 44 sec), urmată de Raluca Teodorescu şi Loredana Andreea Stoian.

Maratonul Internaţional Bucureşti s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică, astfel că traficul pe mai multe artere din centrul Capitalei a fost restricţionat, în anumite intervale orare

×