x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Mergem la Mondial fără Cristina Neagu

Mergem la Mondial fără Cristina Neagu

de Adi Munteanu    |    24 Oct 2019   •   11:13
Mergem la Mondial fără Cristina Neagu

Selecționerul naționalei de handbal feminin, Tomas Ryde, speră ca măcar pe ultima sută de metri să primească o veste bună și să o aibă la antrenamentele de pregătire pentru Campionatul Mondial de Handbal din Japonia pe Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii. Aceasta, deși a început antrenamente ușoare la echipa de club, CSM București, este doar la 20% din capacitatea fizică. În plus, încă acuză dureri la genunchi atunci când forțează.

 

„Vom avea la Mondialul din Japonia cea mai neexperimentată echipă a României din toate participările la campionate mondiale sau europene. Melinda Geiger şi Paula Ungureanu s-au retras, Eliza Buceschi abia ce a revenit după o accidentare, Cristina Neagu se află în recuperare, deci echipa este lipsită de experienţa acestor jucătoare”, spune Tomas Ryde. Într-adevăr, la naționala feminină de handbal are loc un schimb de generații, care trebuie însă să coaguleze  în jurul Cristinei Neagu și  Elizei Buceschi. Cum niciuna dintre ele nu este în parametri sportivi nici măcar normali, sarcina de a fi liderul din teren îi va reveni Cristinei Laslo, sportiva de 23 de ani a Coronei Brașov.

Tactică schimbată din mers

În aceste condiții, selecționerul suedez al naționalei va trebui să pregătească echipa pentru o altfel de tactică. Dacă o echipă cu Cristina Neagu în teren se baza pe forța ei, în circumstanțele actuale jocul trebuie să fie unul combinativ și precis. Practic, în lotul actual, singura jucătoare de forță este pivotul Crina Pintea, 29 de ani, de la CSM București, cu 60 de selecții la naționala mare, pentru care a înscris 71 de goluri. De asemenea, Tomas Ryde se mai bazează pe portarii Denisa Dedu și Iulia Dumanska sau pe interul Gabriela Perianu.

Campionatul  Mondial de Handbal se va desfăşura în perioada 30 noiembrie–15 decembrie, iar România a fost repartizată în Grupa C, alături de Spania, Ungaria şi Muntenegru, echipe deosebit de puternice.

 

Cristina Neagu se află în plin proces de recuperare după accidentarea groaznică suferită în meciul cu Ungaria de la Europeanul de anul trecut și sunt șanse minime să se alăture echipei pentru Mondialul din Japonia.

 

Genunchiul Cristinei e încă slăbit şi are dureri. A început uşor pregătirea, dar apar tot timpul dureri. A făcut câteva investigaţii suplimentare în Austria, însă nu e uşor de aflat cauza durerilor. Este foarte supărată din această cauză. În acest moment sunt şanse sub 20% să o avem la Campionatul Mondial din Japonia. De aceea eu pregătesc echipa fără ea, pentru că este important să fac asta.

Tomas Ryde, selecționerul naționalei feminine de handbal a României

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: cristina neagu