x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la San Jose

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la San Jose

02 Aug 2018   •   23:40
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la San Jose

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la San Jose (California), dotat cu premii totale de 799.000 de dolari, după ce a trecut de tânăra americancă Amanda Anisimova (16 ani) cu 7-5, 2-6, 6-1.

Buzărnescu (30 ani, 24 WTA), a cincea favorită, a trecut de Anisimova (198 WTA), venită din calificări, după o oră şi 46 de minute de joc.

Românca a fost condusă în primul set cu 4-2 şi 5-3, dar a câştigat patru ghemuri la rând şi şi-a adjudecat actul inaugural cu 7-5. În setul al doilea, Buzărnescu a avut 2-0, dar nu a mai câştigat niciun ghem, cedând cu 2-6. Mihaela a dominat setul decisiv, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 22.760 dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Madison Keys, a doua favorită, şi australianca Ajla Tomljanovic.

Mihaela Buzărnescu este calificată şi în sferturi la dublu, alături de britanica Heather Watson. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu