x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Mingea care a adus titlul la Cluj, furată pentru recompensă!.

Mingea care a adus titlul la Cluj, furată pentru recompensă!.

03 Iun 2011   •   08:52
Mingea care a adus titlul la Cluj, furată pentru recompensă!.

Mingea cu care s-a jucat meciul 6 al finalei Diviziei A la baschet masculin, care a adus titlul de campioana in curtea echipei U Mobitelco BT Cluj, a fost furata!

Americanul Tyler Morris, cel care a marcat cosul victoriei in ultima secunda cu o aruncare din propria jumatate de teren, a fost sunat de o persoana necunoscuta pentru a "cumpara" balonul.

"Este incredibil ce se intampla! Dupa acel cos fabulos, am reusit sa prind mingea, sigur ca ne-o doream cu totii la echipa. Lumea a intrat pe teren si in nebunia aceea, bucurie, imbratisari, am pierdut mingea norocoasa. De doua zile, colegul meu de echipa Tyler Morris, care a marcat cosul decisiv, este sunat insistent de un tip, care vrea sa-i vanda mingea, cu 2.000 de lei. Acea minge nu are nici o valoare in bani, este nepretuita pentru noi, dar ar fi chiar culmea sa dam bani pe ea. Cine a facut acel gest, in mod sigur nu este fan al echipei noastre si ar trebui sa-i fie rusine", a declarat jucatorul Paul Chetreanu.

Presedintele executiv al echipei clujene, Mircea Cristescu, s-a declarat la randul sau dezamagit de ceea ce s-a intamplat. "Tyler Morris m-a sunat sa-mi spuna ce i se intampla. Nu-i venea sa creada, cum nici noi ceilalti nu putem crede ca o persoana, in bucuria aceea, s-a gandit la asa ceva. Ne gandeam sa semnam cu totii mingea si sa o pastram in vitrina clubului, este o amintire pretioasa. Dar, daca nu vom putea face asta cu mingea originala, pentru ca bani nu vom plati unui asemenea individ, vom pune o alta minge in vitrina, semnata de baieti. Pana la urma, victoria aceea nu ne-o poate lua nimeni", a declarat oficialul clujean.

U Mobitelco BT Cluj a castigat marti seara titlul national la baschet masculin dupa ce a invins in finala cu scorul general de 4-2 pe CSU Asesoft Ploiesti. Clujenii si-au trecut in palmares trofeul pentru a patra oara in istorie, la 15 ani de la ultima performanta similara.

Jucatorii au intrat deja in vacanta, reunirea pentru noul sezon fiind programata in 1 august.

×