x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ne vedem pe pârtie!

Ne vedem pe pârtie!

de Sorin Anghel    |    18 Dec 2009   •   00:00
Ne vedem pe pârtie!

Week-end-ul care începe astăzi înseamnă şi prima zi din vacanţa de Crăciun. Administratorii pârtiilor de schi sunt gata să-i primească pe iubitorii sporturilor de iarnă. În ciuda ninsorilor căzute în ultima perioadă, stratul de zăpadă nu este suficient de gros.



Ninsorile din această săptămână reprezintă o adevărată mană cerească pentru hotelieri, administratori de pârtii şi instalaţii de transport pe cablu. Chiar dacă nu a nins foarte mult, începând de astăzi majoritatea pistelor vor fi deschise. Evident, cei mai fericiţi sunt cei care dispun şi de zăpadă artificială.

ZĂPADA A SCUMPIT TOT

Cine este în căutarea unui loc de cazare în staţiunile montane pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă trebuie să ştie că mai sunt destule pensiuni şi hoteluri care nu şi-au vândut toate pachetele. Problema e legată de preţuri. După reducerile făcute la începutul lunii, când la munte era mai cald ca la şes, acum "scorurile" sunt mult mai mari. Această explozie a fost cauzată de ninsorile care vor duce la deschiderea sezonului de schi în acest week-end. Altfel se vând locurile de cazare atunci când instalaţiile de transport pe cablu funcţionează la capacitate maximă. De ninsorile căzute în ultima perioadă au profitat şi magazinele care vând echipament de schi şi snowboard. Brusc, promoţiile s-au încheiat şi preţurile s-au dublat.  

MINĂ DE AUR

Ninsorile i-au salvat şi pe instructorii care organizează tabere de schi. Astfel, "kinderii" trimişi la munte de părinţii ocupaţi cu tăierea porcului vor putea să se întoarcă acasă mult mai fericiţi. În clipa de faţă, cel mai consistent strat de zăpadă este pe Pârtia Kalinderu de la Buşteni. "Avem mai multă zăpadă artificială decât naturală. A nins doar aşa, cât să se albească pământul şi brazii. Noi ne bazăm mai mult pe zăpada artificială, fără de care nu s-ar putea schia la Buşteni. Stratul de zăpadă are o grosime de 30 de centimetri. Am decis să deschid pârtia în week-end, atunci când ne aşteptăm la un număr foarte mare de turişti", a declarat Mihai Dobre, administratorul telescaunului care deserveşte Pârtia Kalinderu.

GOIDESCU, SCOATE BANII!
Azuga şi Predeal pun mare bază pe zăpada artificială în această iarnă. Staţiunea prahoveană se pregăteşte să inaugureze instalaţia montană în acest an. Până atunci, turiştii se pot bucura de Pârtia Cazacu - Sosire, acolo unde Alexandru Debreţi vă aşteaptă nu doar cu braţele deschise, ci şi cu portavocea care l-a făcut celebru printre turişti. La Predeal, autorităţile locale au uitat să plătească o factură de 90.000 de lei către Technoalpin România. Suma reprezintă contravaloarea serviciilor din sezonul trecut pentru producerea de zăpadă artificială. În staţiunea braşoveană este un haos total, toată lumea arătând cu degetul către primarul Ionel Goidescu. Cei care vor să meargă în acest week-end la schi sunt sfătuiţi să folosească echipament mai vechi.

Vremea de Crăciun

Pentru cei care vor merge pe Valea Prahovei de Crăciun veştile sunt excelente. Meteorologii anunţă temperaturi extrem de scăzute şi ninsori puternice chiar în ziua Naşterii Domnului. Transportatorii pe cablu au anunţat că instalaţiile vor avea program normal în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Doar la 1 ianuarie 2010 telefericele vor funcţiona cu începere de la ora 11:00. De Crăciun, în Bucureşti va fi mult mai cald decât în această perioadă. Maximele zilei vor ajunge până aproape de 10°C.

Chiar dacă la începutul săptămânii viitoare vor mai fi precipitaţii sub formă de ninsoare, Capitala va rămâne fără zăpadă până la Crăciun din cauza ploii care este prognozată pentru 23 decembrie, dar şi pentru 25 decembrie. De altfel, în preajma Crăciunului temperaturile vor marca o uşoară creştere în aproape toate zonele ţării, fapt ce va duce la dispariţia stratului de zăpadă care s-a depus în această perioadă. Conducătorii auto trebuie să circule cu prudenţă, dimineaţa fiind mari şanse să se formeze polei.

Până la Crăciun, chiar şi în zonele montane, ninsorile se vor transforma treptat în ploi, cel mai mare pericol fiind la Arieşeni, Băişoara, Mogoşa sau Borşa.

Veştile bune vin însă dinspre Vatra Dornei, acolo unde Crăciunul se anunţă unul ca în bazme. Meteorologii au prognozat ninsori atât pe 24, cât şi pe 25 decembrie. Din păcate, pârtia de la Gura Humorului mai are mult de aşteptat până când va deveni practicabilă pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Pentru informaţii şi imagini de pe webcam-urile de pe pârtii vizitaţi schi.jurnalul.ro


×
Subiecte în articol: jurnalul de schi