x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Novak Djokovic a câştigat un nou titlu la Wimbledon, după o finală istorică împotriva lui Federer

Novak Djokovic a câştigat un nou titlu la Wimbledon, după o finală istorică împotriva lui Federer

14 Iul 2019   •   21:43
Novak Djokovic a câştigat un nou titlu la Wimbledon, după o finală istorică împotriva lui Federer

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial şi campionul en titre, a câştigat, duminică, turneul de la Wimbledon, după ce l-a învins, într-o finală istorică, pe elveţianul Roger Federer, cu 7-6 (7-5), 1-6, 7-6 (7-4), 4-6, 13-12 (7-3).

Djokovic şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Londra, după ce a salvat două mingi de meci, în cea mai lungă finală de la Wimbledon şi, totodată, prima care s-a încheiat cu un tiebreak după 12-12 în setul decisiv. Federer rămâne cu opt titluri de campion la Wimbledon.

Sârbul a obţinut victoria după patru ore şi 57 de minute, finala cu numărul 133 depăşind ca durată fostul record, din 2008, când Nadal se impunea în faţa lui Federer cu 6-4, 6-4, 6-7 (5-7), 6-7 (8-10), 9-7, după patru ore şi 48 de minute.

Djokovic a ajuns la 16 titluri de Mare Şlem, faţă de 18 câte are Rafael Nadal şi 20 ale lui Federer. Sârbul a câştigat patru din ultimele cinci turnee de Mare Şlem, ratând titlul doar la Roland Garros, unde a fost învins în semifinale de austriacul Dominic Thiem.

Novak Djokovic a câştigat a treia sa finală în faţa lui Federer la Wimbledon, după cele din 2014 şi 2015. El are 26-22 în meciurile directe cu elveţianul, câştigând ultimele cinci dueluri. Ultima victorie a lui Federer în faţa lui Djokovic datează din 2015, din faza grupelor la Turneul Campionilor.

Campionul va primi un cec de 2.350.000 lire sterline (2.622.157 euro, 2.955.423 dolari) şi 2.000 de puncte ATP.

Finala din acest an a fost prima de cinci seturi după cea din 2014, când Djokovic îl învingea pe Federer cu 6-7 (7), 6-4, 7-6 (4), 5-7, 6-4, în trei ore şi 56 de minute.

Din punct de vedere statistic, în finala de duminică, Federer (37 ani), al doilea favorit, a reuşit 25 de aşi, iar Djokovic (32 ani) 10, sârbul a comis 9 duble greşeli, iar elveţianul 6. Federer a contabilizat 94 de mingi direct câştigătoare, iar Djokovic a avut 54 de winners, Federer adunând 61 de erori neforţate, iar adversarul său 52. Federer a totalizat mai multe puncte în acest meci, 218-203.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Novak Djokovic