x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Oganizatorii JO 2020 au anunţat vânzarea a 3,2 milioane bilete în prima fază destinată Japoniei

Oganizatorii JO 2020 au anunţat vânzarea a 3,2 milioane bilete în prima fază destinată Japoniei

05 Iul 2019   •   14:00
Oganizatorii JO 2020 au anunţat vânzarea a 3,2 milioane bilete în prima fază destinată Japoniei

Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 a anunţat vineri că a vândut 3,2 milioane de bilete în prima fază destinată doar rezidenţilor din Japonia, relatează EFE.

Circa 7,5 milioane de persoane au participat la o tombolă naţională şi pentru a intra în posesia biletelor. Norocoşii vor trebui să achite contravaloarea tichetelor până la finalul acestei săptămâni. Peste 90% dintre posesorii de bilete au efectuat deja plata.

Vânzarea biletelor în afara Japoniei a început pe 15 iunie prin intermediul distribuitorilor autorizaţi în fiecare ţară şi de comitetele olimpice naţionale.

În toamnă se va activa o nouă fază de vânzare a biletelor către rezidenţii din Japonia, ce vor fi disponibile în ordinea comenzilor, iar din primăvara anului 2020 oricine poate cumpăra bilete de pe site-ul organizaţiei şi de la birourile oficiale ce vor fi deschise la Tokyo în magazinele oficiale de revânzare.

Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo au loc între 24 iulie şi 9 august, urmate de Jocurile Paralimpice (25 august - 6 septembrie), la care biletele vor fi scoase la vânzare din această vară.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: jo 2020