Olimpiada cenuşie

Cea de-a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară s-a încheiat aseară la Beijing cu cel mai slab bilanţ din ultimii 56 de ani pentru ţara noastră: patru medalii de aur, una de argint şi trei de bronz.

Cea de-a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară s-a încheiat aseară la Beijing cu cel mai slab bilanţ din ultimii 56 de ani pentru ţara noastră: patru medalii de aur, una de argint şi trei de bronz.

În ciuda unui recul evident faţă de Atena 2004, cînd au fost obţinute 19 medalii, dintre care opt din cel mai preţios metal, România a reuşit să se menţină în primele 20 de locuri, şi anume pe locul 17 în ierarhia pe naţiuni, graţie faptului că s-a depăşit planul la aur. Astfel, previziunile agenţiei PricewaterhouseCoopers, care înainte de JO credita România cu 19 medalii, dar şi aşteptările oficialilor COSR, care sperau la un total de 12-15 clasări pe podium, s-au dovedit mult prea optimiste.

Într-un cuvînt, o Olimpiadă în tonuri cenuşii pentru noi, estompate de cîteva performanţe de excepţie realizate de reprezentantele sexului frumos şi doar aparent slab. Alina Dumitru (judo), Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu (canotaj), Constantina Diţă (atletism) şi Sandra Izbaşa (gimnastică), adică fetele noastre de aur, au cucerit inimile românilor prin talent, ambiţie şi dăruire, intrînd definitiv în istoria olimpismului. În schimb, băieţii au rămas cu mulţi paşi în urmă, contribuţia lor rezumîndu-se la o singură medalie de bronz. Ţara noastră a fost prezentă la Beijing cu un lot format din 102 sportivi, cea mai mică delegaţie din 1988 încoace. Am avut reprezentanţi la 15 discipline, dintre care doar canotajul, gimnastica, judo, atletismul şi scrima au reuşit clasări pe podium. În schimb, nataţia, boxul, kaiacul şi canoea, luptele, handbalul şi tirul au rămas datoare. La nici o altă ediţie din ultima jumătate de secol nu s-a mai întîmplat ca aceste discipline, luate împreună, să nu obţină măcar o medalie.

 
HANDBAL. Decepţii au fost destule, cea mai mare venind din partea naţionalei feminine de handbal. Vicecampioanele mondiale din 2005 au descins la Beijing hotărîte să ia o medalie. A fost de ajuns o singură înfrîngere, cu Norvegia, pentru ca totul să se năruie. Brusc a ieşit la suprafaţă ceea ce toată lumea ştia încă de acasă, şi anume că relaţiile  dintre jucătoare şi antrenorul Gheorghe Tadici sînt compromise, de vină fiind stilul dictatorial în care tehnicianul încearcă să se impună. Dacă înainte de Bejing s-ar fi căutat soluţii pentru rezolvarea situaţiei, în loc să se pună batista pe ţambal, poate că singura echipă calificată la Olimpiadă ar fi avut o soartă mai bună. Analizînd lucid, Beijing ar trebui să însemne pentru sportul românesc un ultim semnal de alarmă. Dacă nu ne vom trezi la timp, peste patru ani, la Londra, va fi jale.

Regrete

“N-a fost decepţie, ci mai degrabă mîhnire. Mă gîndesc la Nicoleta Grasu, la Marian Drăgulescu şi la echipa de handbal. M-am întristat pentru Camelia Potec. S-a pregătit extraordinar, s-a calificat în trei finale, dar nu a cîştigat nici o medalie”
Octavian Morariu, preşedinte COSR

Morariu: “Onorabil”

Jurnalul Naţional: Cum caracterizaţi participarea ţării noastre la această ediţie?
Octavian Morariu: Am făcut o Olimpiadă onorabilă. Ne întoarcem acasă cu capul sus şi demn. În marea lor majoritate, sportivii noştri au performat. Cu cîteva excepţii, toţi au fost în formă maximă, au mers cît au putut de bine. Dacă nu au realizat mai mult înseamnă că astea au fost limitele lor. Situaţia noastră este asemănătoare cu a celorlalte ţări din Est. Am avut un sistem, acesta a dispărut şi nu l-am înlocuit cu nimic.

Pronosticul dumneavoastră cum că vom cîştiga un număr de medalii format din două cifre nu s-a îndeplinit.
Ne-a lipsit foarte puţin ca să avem nişte Jocuri Olimpice foarte bune. Din păcate au fost multe locuri patru, dar norocul ne-a cam ocolit. În schimb, am cîştigat mai multe medalii de aur decît am anticipat. Ne aşteptam la Alina Dumitru, la barca de dublu rame. Recunosc că nu mă aşteptam la aur în proba de maraton. Pentru mine, victoria Constantinei Diţă a reprezentat cea mai mare şi mai frumoasă surpriză. Sigur, mă gîndeam că poate cîştiga o medalie, dar nu credeam că va fi cea de aur.

Sînteţi mulţumit de rezultatele de la gimnastică?
Dacă gimnastica ar fi obţinut măcar jumătate din medaliile de la Atena, acum eram undeva spre locul 10 în clasamentul pe ţări. Dar de la nouă medalii la două e un decalaj foarte mare, iar cei de la Federaţie trebuie să se gîndească de ce s-a ajuns aici şi ce va urma.

Sportul românesc se află pe o pantă descendentă. Cum s-ar putea remedia situaţia?
După ce ajungem acasă vom prezenta o strategie pe termen lung. Avem nevoie de bani, de legi, de implicarea tuturor celor care au atribuţii în sport. Trebuie să semănăm acum, ca să avem ce culege peste 8 sau 12 ani. Altfel ne vom duce tot mai jos şi nimeni nu ne va putea opri.