x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Organizatorii principalelor competiţii de maraton susţin financiar programele antidoping

Organizatorii principalelor competiţii de maraton susţin financiar programele antidoping

02 Apr 2019   •   19:55
Organizatorii principalelor competiţii de maraton susţin financiar programele antidoping

Organizatorii principalelor competiţii de maraton din lume au anunţat marţi alocarea de noi fonduri pentru programul antidoping derulat de Unitatea de integritate a atletismului (AIU), un organism independent înfiinţat în 2017 de către Federaţia internaţională de atletism pentru a investiga cazurile de dopaj.

Organizatorii maratoanelor de la Tokyo, Boston, Chicago, New York, Berlin şi Londra au anunţat finanţarea programului antidoping 'revoluţionar' al AIU, care din 2017 s-a ocupat de prelevarea probelor, controalelor şi luptei împotriva dopajului şi corupţiei în atletismul mondial.

Investiţia va ajuta la controlul mai riguros al maratoniştilor, identificarea curselor considerate ''cu risc'', elaborarea unui plan minuţios de luptă contra dopajului, a declarat Brett Clothier, director AIU.

Atletismul a fost marcat profund de scandalul dopajului instituţionalizat din Rusia, iar la maraton două staruri mondiale, kenyencele Rita Jeptoo (de trei ori câştigătoare la Boston, de două ori la Chicago) şi Jemima Sumgong (câştigătoare la Londra în 2016 şi la JO de la Rio) au fost suspendate după ce s-a dovedit că au încălcat regulamentul antidoping.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: maraton antidoping