x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Păcăleli „made in China”

Păcăleli „made in China”

de Veronica Micu    |    12 Aug 2008   •   00:00
Păcăleli „made in China”

11:40 • Fetiţa chineză care a intonat "Odă patriei" la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing a făcut playback pe altă voce, adevărata cântăreaţă nefiind atît de drăguţă pentru a reprezenta China, a recunoscut directorul muzical al spectacolului. Asta după ce, ieri, telegraph.co.uk a dezvăluit că artificiile care au încîntat milioane de persoane ce au urmărit debutul Olimpiadei de la Beijing au fost generate pe calculator.

Fetiţa chineză care a intonat "Odă patriei" la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing a făcut playback pe altă voce, adevărata cântăreaţă nefiind atît de drăguţă pentru a reprezenta China, a recunoscut directorul muzical al spectacolului. Asta după ce, ieri, telegraph.co.uk a dezvăluit că artificiile care au încîntat milioane de persoane ce au urmărit debutul Olimpiadei de la Beijing au fost generate pe calculator.

INTERESUL NAŢIUNII. "Voiam să protejăm imeginea perfectă a Chinei, ne-am gîndit la binele naţiunii", a declarat Chen Qigang, într-un interviu pentru televiziunea chineză, astăzi, declaraţiile sale fiind preluate de site-ul Sina.com, înainte ca aceste informaţii să fie scoase de pe internet. În această dimineaţă, presa chineză prezenta materiale cu Lin Miaoke, în vîrstă de nouă ani, "vedetă în devenire". Niciun cuvînt însă pentru Yang Peiyi, o fetiţă de şapte ani, durdulie şi cu dinţi strîmbi, însă adevărata cîntăreaţă. "Era o problemă de interes naţional. Copilul trebuia să arate bine în faţa camerei, să fie expresiv", a justificat acest lucru Chen, un celebru compozitor chinez. "Lin Miaoke este excelentă pentru asta. Însă în ceea ce priveşte vocea, Yang Peiyi este perfectă şi toată echipa a fost de acord", a declarat directorul muzical. Lin Miaoke a apărut, vineri seară, la ceremonia de deschidere a JO, în faţa a 91.000 de persoane de pe stadionul olimpic şi a miliarde de telespectatori din întreaga lume. Astfel, lista păcălelilor la JO continuă, ieri, telegraph.co.uk dezvăluind că artificiile care au încîntat milioane de persoane ce au urmărit debutul Olimpiadei de la Beijing au fost generate pe calculator, organizatorii chinezi temîndu-se că un foc real de artificii ar putea crea probleme pentru echipele care transmiteau în direct evenimentul. Organizatorii ceremoniei de deschidere a Olimpiadei s-au temut că surprinderea focurilor de artificii ar fi prea dificil de realizat în direct, astfel încît au inserat grafică pe computer pentru telespectatorii aflaţi în faţa micilor ecrane şi pentru cei prezenţi pe stadionul Bird's Nest (Cuibul de pasăre) din Beijing. În timpul ceremoniei, care s-a încheiat dramatic în sunetul tobelor, telespectatorii care au urmărit evenimentul de acasă sau pe ecranele gigantice de pe stadionul Bird's Nest au putut vedea o serie de artificii care au apărut în mod surprinzător deasupra oraşului, pornind din Piaţa Tiananmen.

EFECTE. Ceea ce nu au realizat telespectatorii era că urmăreau un show grafic generat pe computer, a cărui creare meticuloasă a durat mai multe luni şi care a fost inserată în acoperirea TV a evenimentului în mod electronic, exact la momentul potrivit. Focurile de artificii au fost reale în afara stadionului, însă responsabilii de filmare au decis în avans că ar fi imposibil să captureze toate cele 28 de focuri de artificii din aer. În consecinţă, numai focul de artificii vizibil pentru camerele de luat vederi din interiorul stadionului a fost captat pe peliculă. "Trucul" a fost dezvăluit de un ziar local chinez, Beijing Times, la sfîrşitul săptămînii trecute. Gao Xiaolong, directorul echipei de efecte vizuale al ceremoniei, a declarat că a durat aproape un an să creeze secvenţa de 55 de secunde cu focurile de artificii. Membrii echipei au făcut eforturi susţinute pentru a se asigura că secvenţa inserată în transmisiune nu va putea fi distinsă de public. Astfel, ei au beneficiat de consiliere din partea centrului de meteorologie din Beijing în legătură cu recrearea efectului de ceaţă pe timp de noapte şi au inserat un efect de tremurat al camerei pentru a simula ideea că filmarea s-a realizat dintr-un elicopter. "Rezultatul a fost un pic mai strălucitor decît în cazul artificiilor reale. Însă majoritatea membrilor publicului au crezut că filmarea s-a realizat în direct, astfel că noi ne-am îndeplinit misiunea", a spus Xiaolong, care a precizat că principala problemă care ar fi existat în încercarea de a filma artificiile reale era reprezentată de plasarea unui elicopter în unghiul corect pentru a surprinde toate focurile de artificii. Un consilier al Beijing Olympic Committee (BOCOG) a pledat în favoarea deciziei de a induce în eroare telespectatorii. "Ar fi fost foarte greu dacă s-ar fi încercat o filmare în direct. Nu am fi putut pune în pericol pilotul elicopterului cerîndu-i să urmeze ruta artificiilor", a spus el. Un purtător de cuvînt al BOCOG a declarat că decizia finală a fost luată de Beijing Olympic Broadcasting, o asociere între Comitetul Olimpic Internaţional şi organizatorii locali responsabili pentru transmiterea principalelor fluxuri de informaţii referitoare la Olimpiadă către telespectatorii din întreaga lume.

×
Subiecte în articol: artificii beijing jo 2008