x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Pârtia Bran, alternativă la Valea Prahovei

Pârtia Bran, alternativă la Valea Prahovei

de Sorin Anghel    |    29 Ian 2010   •   00:00
Pârtia Bran, alternativă la Valea Prahovei
Sursa foto: Lucian Dobrater/

Departe de aglomeraţia din "marile" staţiuni de pe Valea Prahovei, Branul pare varianta ideală pentru petrecerea unui week-end la schi. Pârtia are zăpadă artificială, iar administratorul are grijă să îndepărteze pietrele şi să nu se formeze porţiuni cu gheaţă.



Te-ai săturat de înghesuiala de pe Valea Prahovei şi cauţi un loc în care să te simţi liber? Bucureştenii care nu au timp să dea fuga pe Valea Jiului au acum o alternativă mai aproape de Capitală. Pârtia Poarta de la Bran este locul ideal unde îţi poţi duce familia într-un week-end la schi. Scapi de pietrele din Poiana Braşov, de pantofarii de la Predeal sau de figurile de la Sinaia. În plus, de pe pârtia din Bran aveţi posibilitatea să admiraţi Vf. Omu din Masivul Bucegi.

ZĂPADĂ ARTIFICIALĂ

Transportul pe cablu este asigurat de un teleschi. Când ajungi în vârf, ai două variante de coborâre, ambele de nivel mediu din punct de vedere al dificultăţii. Pietre sau porţiuni cu gheaţă nu există datorită instalaţiilor de zăpadă artificială care au funcţionat fără încetare în ultima perioadă. Preţul la teleschi rivalizează însă cu cel de la Arieşeni, acolo unde o urcare costă 5 lei. Există însă cartele pe puncte, astfel că cine doreşte să facă mai multe ture beneficiază de discount.

BRAN, "ORAŞ OLIMPIC"
În Bran merită să mergeţi doarece această localitate are o lungă tradiţie în ceea ce priveşte sporturile de iarnă. Dintre toate oraşele ţării, Branul va avea cei mai mulţi reprezentanţi la Jocurile Olimpice. Paul Pepene la schi fond, Alexandra Stoian şi Dana Plotogea la biatlon fac parte din lotul olimpic ce va pleca la 5 februarie către Vancouver. De asemenea, antrenorul lotului de biatlon, Gheorghe Stoian, este tot din Bran. De la schi alpin, Ioan Nan are origini în localitatea braşoveană. Zilele trecute, el a intrat în posesia schiurilor Head cu care va concura la Jocurile Olimpice în proba de Slalom.

TOFALVI PLEACĂ AZI

Tot sezonul acesta, biatlonista Eva Tofalvi a avut un program separat de pregătire faţă de colegele sale, Dana Plotogea, Mihaela Purdea, Alexandra Stoian sau Reka Ferencz. Sportiva din Băile Harghita speră să câştige o medalie la Jocurile Olimpice, astfel că ea va pleca încă de astăzi către Vancouver deoarece are nevoie de o perioadă mai lungă pentru acomodarea la fusul orar. Alături de ea, în Canada vor pleca antrenorul Marton Simon, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaspar, şi directorul sportiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alexandru Epuran, cel care va fi şeful întregii delegaţii a României ce va participa la Jocurile Olimpice.

5526-112567-13copy.jpg

×
Subiecte în articol: staţiuni