x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Patricia Ţig, calificată pe tabloul principal la Indian Wells

Patricia Ţig, calificată pe tabloul principal la Indian Wells

08 Mar 2017   •   08:58
Patricia Ţig, calificată pe tabloul principal la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a învins-o pe americanca Julia Boserup cu 7-5, 6-0, marţi, în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale 6.993.450 dolari.

Românca (22 ani, 99 WTA) s-a impus într-o oră şi 17 minute în faţa unei adversare de 25 de ani, aflată pe locul 97 în ierarhia mondială. Ţig a reuşit 5 aşi şi a comis 5 duble greşeli, iar Boserup a realizat 3 aşi, făcând tot atâtea duble greşeli.

Ţig şi-a asigurat un cec de 13.690 dolari şi 40 de puncte WTA, iar în runda inaugurală a tabloului principal va întâlni o altă jucătoare venită din calificări, Mariana Duque Marino (Columbia). Ţig are 2-1 în meciurile directe cu Duque Marino (27 ani, 112 WTA), pe care a învins-o în 2014 în calificări la Monterrey, cu 7-5, 7-6 (5), şi la Irapuato (tot în Mexic), cu 6-1, 7-5, de asemenea, pe tabloul preliminar. Jucătoarea columbiană s-a impus în ultima partidă directă, în 2015, în calificări la Medellin, cu 7-6 (4), 6-2.

La Indian Wells pe tabloul principal de simplu se mai află patru românce. Simona Halep este a patra favorită a turneului (pe care l-a câştigat în 2015, n. red.), urmând să joace direct în turul al doilea cu învingătoarea dintre croata Dona Vekic şi americanca Alison Riske.

Irina Begu a fost desemnată cap de serie numărul 29 şi va intra direct în turul al doilea, urmând să o întâlnească pe câştigătoarea dintre americanca Louise Chirico şi italianca Francesca Schiavone, venită din calificări.

Celelalte două românce, Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu, vor fi adversare în runda inaugurală.

La dublu, Monica Niculescu face pereche cu Christina McHale (SUA), cele două urmând să joace în primul tur contra principalelor favorite, Bethanie Mattek-Sands (SUA)/Lucie Safarova (Cehia).

Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk vor evolua în primul meci împotriva cuplului Kiki Bertens (Olanda)/Johanna Larsson (Suedia), iar dacă vor trece de acestea le vor întâlni pe învingătoarele din meciul Mattek-Sands/Safarova - McHale/Niculescu.
 www.agerpres.ro

×