x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Pe cablu - Merge telescaunul!

Pe cablu - Merge telescaunul!

de Sorin Anghel    |    19 Feb 2006   •   00:00
Pe cablu - Merge telescaunul!

Telecabina nu mai are monopol pe urcarea de la Cota 1.400 la Cota 2.000. De ieri, functioneaza si tele-scaunul.

Ieri, telescaunul din Sinaia, care face legatura intre Cota 1.400 si Cota 2.000 a functionat si pentru public. Inaugurarea oficiala este programata sambata viitoare.

Aglomeratie mare ieri la Sinaia. Pana la pranz, schiorii care au vrut sa ajunga in Valea Dorului au trebuit sa astept cate doua ore la telecabina ce face legatura intre Cota 1.400 si Cota 2.000. Dupa amiaza, Teleferic Prahova a pus in functiune si telescaunul, astfel ca numarul celor care au ajuns in Valea Dorului s-a dublat.

MATINAL. "Inaugurarea oficiala va avea loc sambata, 25 ianuarie, la ora 9:00. Acum a avut loc doar o inaugurare cu public, dupa ce, pana acum, am efectuat toate reviziile. Luni telescaunul va fi oprit, iar marti vom face o ultima revizie. De miercuri, instalatia va functiona din nou, astfel ca sambata, la inaugurarea oficiala, tot va fi pus la punct", a declarat Gheorghe Gradinaru, directorul Teleferic Prahova. Pretul unei calatorii dus-intors cu telescaunul costa 18 RON, iar cei care doar urca si coboara pe Carp platesc 10 RON.

Valea Dorului - Zapada inghetata, schiori multi


Ca de obicei, cei mai multi schiori care au ajuns la Sinaia au preferat Valea Dorului (foto). Doar cativa extremisti s-au incumetat sa coboare pe Carp. Nu doar dificultatea foarte ridicata a partiei i-a impiedicat sa abordeze aceasta pista, ci si aglomeratia de la Cota 1.400, unde "paltonarii" si-au facut de cap. In Valea Dorului s-a putut schia peste tot, atat pe sub telescaun, cat si pe Valea Soarelui.
Chiar daca in partea superioara vantul a suflat cu putere, iar vremea nu a fost tocmai buna, au fost destui schiori care s-au inghesuit aici. Zapada, care are o grosime considerabila, nu a fost insa cea mai buna. Dupa ce vineri soarele a batut bine, peste noapte zapada a inghetat, astfel ca schiorii nu au avut parte de o zapada tocmai buna. Telescaunul din Valea Dorului a functionat pana la ora 16:00.

Moldova - Vatra Dornei, centrul distractiei


Distractie mare aseara la Vatra Dornei. Trupa Ca$$a Loco a prezentat un nou spectacol prilejuit de Serbarile Iernii, manifestare organizata de Primaria locala. Pe scena au mai urcat Uni-k, Verso si Heaven. Spectacolul continua si astazi cu un program de muzica populara.

CONTACT
Daca esti amator de schi sau ajungi din intamplare pe partie si esti martorul sau artizanul unei intamplari care merita luata in seama de ziarul nostru, nu ezita sa ne contactezi. Iti stam la dispozitie la numarul de telefon 021-318.20.37, interior 265. De asemenea, administratorii partiilor si instalatiilor de transport pe cablu ne pot contacta la numarul de telefon 0744.385.146. Trimiteti fotografii la adresa de e-mail schi.express@jurnalul.ro si cele mai reusite vor fi publicate in paginile ziarului nostru.

TRENURILE ZAPEZII

PLECARE DIN BUCURESTI
(Tip Tren /Ora plecare)
  • Rapid 06:30
  • Rapid 07:30
  • Rapid 08:33
  • Intercity 09:30
  • Rapid 10:30
  • Rapid 11:34
  • Rapid 14:30
  • Intercity 20:30
  • PLECARE DIN BRASOV
    (Tip Tren /Ora plecare)
  • Intercity 06:05
  • Rapid 10:05
  • Rapid 12:30
  • Rapid 14:15
  • Rapid 15:00
  • Intercity 16:49
  • Rapid 19:00
  • Rapid 19:30

  • ::GHIDUL PARTIILOR DE SCHI::


    ARIESENI - SE SCHIAZA - 130 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC nori
  • Duminica (19 feb.) 3sC nori
  • Luni (20 feb.) 1sC ninge
  • Partii:
  • Vartop M 1.000 220 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    AZUGA - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 4sC nori
  • Duminica (19 feb.) 1sC nori
  • Luni (20 feb.) - 1sC soare
  • Partii:
  • Cazacu M 300 116 Za
  • Sorica M 2.100 561 Za N
  • Sorica Sud M 1.000 160

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BAISOARA - SE SCHIAZA - 45 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) 3sC lapovita
  • Luni (20 feb.) 1sC lapovita
  • Partii:
  • Baisoara M 1.200 300
    Partia este situata la 50 km sud-vest de Cluj-Napoca.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BORSA - SE SCHIAZA - 65 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 6sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) 9sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 1sC lapovita
    Statiunea maramureseana este situata la 50 km de Vatra Dornei si 130 km de Baia Mare, la o altitudine de 850 m.
  • Partii:
  • Puzdrele M 1.000 80
  • Poiana Stiol M 1.600 70
  • Varful Stiol M 500 40
  • Bradet U 200 30
  • Olimpica G 2.900 650 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BRAN - SE SCHIAZA - 30 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 5sC nori
  • Duminica (19 feb.) 4sC nori
  • Luni (20 feb.) 2sC soare
    Localitatea este situata la 30 km de Brasov, pe drumul ce trece prin RAsnov.
  • Partii:
  • Bran 1 U 700 200 N
    Localitatea este situata la 30 km de Brasov, pe drumul ce trece prin Rasnov.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BUSTENI - SE SCHIAZA - 90 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 7sC nori
  • Duminica (19 feb.) 5sC nori
  • Luni (20 feb.) 1sC soare
  • Partii:
  • Kalinderu M 1500 300 Za

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    CAVNIC (Maramures) - SE SCHIAZA - 45 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) - 1sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 2sC lapovita
    Localitatea se afla in judetul Maramures, la jumatatea distantei dintre Baia Mare si Sighetu Marmatiei.
  • Partii:
  • La icoana 1 M 700 215 N
  • La icoana 2 M 700 210

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    CLUJ FELEAC - SE SCHIAZA - 25 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 8sC nori
  • Duminica (19 feb.) 7sC nori
  • Luni (20 feb.) 8sC nori
    Partia se afla la 12 km de municipiul Cluj-Napoca, fiind a doua pArtie din judetul Cluj, dupa cea de la Baisoara.
  • Partii:
  • Feleac M 765 150 Za N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    FANTANELE (Bistrita Nasaud) - SE SCHIAZA - 40 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) - 1sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 2sC lapovita
    Se afla la "pasul" care face legatura intre Moldova si Transilvania, la 80 km distanta de Bistrita.
  • Partii:
  • Tihuta 1 U 300 25
  • Tihuta 2 M 800 270
  • Tihuta 3 M 300 100

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    HARGHITA BAI - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 1sC nori
  • Duminica (19 feb.) - 1sC nori
  • Luni (20 feb.) 6sC soare

    Statiunea este situata la o altitudine de 1.350 m, la 21 km de Miercurea Ciuc si 45 km de Odorheiul Secuiesc.
  • Partii:
  • Miklos G 200 100 N
  • Csipike M 400 170 N
  • Tofalvi U 200 35
  • Ozon U 300 40
  • Kosut G 360 182
  • Kosut 2 M 800 240
  • Kosut 3 U 1000 150

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    IZVOARE (Maramures) - SE SCHIAZA - 60 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 6sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) 9sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 1sC lapovita
    Se afla la 30 Km de Baia Mare, la o altitudine de 1.035 m.
  • Partii:
  • Poiana Soarelui U 500 120 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    MOGOSA - SE SCHIAZA - 65 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 6sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) 9sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 1sC lapovita
    Statiunea se afla in judetul Maramures, pe malul Lacului Mogosa. Accesul se face pe DN 18. La 17 Km de Baia Mare spre Sighetu Marmatiei se face la dreapta, pe un drum de 5 km.
  • Partii:
  • Mogosa G 2200 520

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    MUNTELE MIC - SE SCHIAZA - 130 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC soare
  • Duminica (19 feb.) 3sC nori
  • Luni (20 feb.) 0sC ploaie
    Accesul cu masina se face pana la Borlova, 20 km de Caransebes, judetul Caras-Severin, dupa care drumul se poate continua doar cu telescaunul.
  • Partii:
  • Nordica M 1400 300
  • Valea Soarelui U 1500 200

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PALTINIS - SE SCHIAZA - 50 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 0sC nori
  • Duminica (19 feb.) - 2sC nori
  • Luni (20 feb.) - 3sC nori


    Statiunea se gaseste la 30 km sud-vest de Sibiu.
  • Partii:
  • Oncesti I M 1150 241 N
  • Oncesti II U 450 38
  • Dealul Poplacii U 2200 100
  • Santa U 3000 120
  • Daneasa U 2000 145
  • Oncesti U 5000 275
  • Gaujoara U 3600 175

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PARING - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC nori
  • Duminica (19 feb.) 1sC nori
  • Luni (20 feb.) - 5sC nori


    De la Petrosani, trebuie sa mergeti 5 km pe drumul spre Voineasa pana la telescaun.
  • Partii:
  • Parang M 2400 500
  • Subtelescaun M 2500 500 N
  • B M 1100 300
  • Slima M 400 190

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PREDEAL - SE SCHIAZA - 80 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 9sC soare
  • Duminica (19 feb.) 8sC nori
  • Luni (20 feb.) 5sC soare
  • Partii:
  • Cocos M 2250 394
  • Clabucet plecare M 2100 390
  • Subteleferic G 1200 350 Za
  • Clabucet sosire U 800 160 Za N
  • Clabucet varianta U 790 160 Za
  • Clabucet scoala U 200 30 Za N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    POIANA BRASOV - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 7sC soare
  • Duminica (19 feb.) 6sC nori
  • Luni (20 feb.) 6sC soare


    Se schiaza pe toate partiile.
  • Partii:
  • Bradul U 500 80 Za N
  • Kanzel G 315 138
  • Lupului G 2.600 775
  • Sulinar M 2.441 645
  • Ruia G 540 198
  • Subteleferic G 2.200 280
  • Drumul Rosu U 4.600 630
  • Slalom M 575 217
  • Stadion U 300 32

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    RANCA (Gorj) - SE SCHIAZA - 130 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC soare
  • Duminica (19 feb.) 1sC nori
  • Luni (20 feb.) - 5sC nori
    Partia este in judetul Gorj, la 31 km de Tg. Jiu, in apropiere de Novaci.
  • Partii:
  • Ranca M 700 260

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SEMENIC - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC soare
  • Duminica (19 feb.) 3sC nori
  • Luni (20 feb.) 0sC ploaie
    Statiunea se gaseste in judetul Caras-Severin, la 40 km distanta de Resita.
  • Partii:
  • Semenic U 350 42
  • Goznuta M 500 110

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SINAIA - SE SCHIAZA - 100 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 6sC soare
  • Duminica (19 feb.) 5sC nori
  • Luni (20 feb.) 5sC soare

    Se schiaza doar pe partiile din Valea Dorului si Carp, celelalte devenind impracticabile.
  • Partii:
  • Carp G 2.500 585
  • Valea Dorului M 600 150
  • Vanturis M 2.900 600
  • Turistica M 2.800 460
  • Drumul Vechi U 5.000 400
  • Poiana Stanii Regale U 250 40

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SOVATA - SE SCHIAZA - 50 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC soare
  • Duminica (19 feb.) 1sC nori
  • Luni (20 feb.) - 3sC nori
    Statiunea Sovata se afla la 60 km de Tg. Mures.
  • Partii:
  • Alunis M 1200 300

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    STANA DE VALE - SE SCHIAZA - 100 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 3sC lapovita
  • Duminica (19 feb.) 1sC lapovita
  • Luni (20 feb.) - 1sC lapovita
  • Partii:
  • Stana de Vale U 550 80
    Statiunea este situata la o altitudine de 1.120 m, fiind la 70 km de Oradea, in apropiere de orasul Beius.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    STRAJA - SE SCHIAZA - 90 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC nori
  • Duminica (19 feb.) 1sC nori
  • Luni (20 feb.) - 5sC nori
    Este situata desupra orasului Lupeni, la o altitudine de 1.445 m. Accesul se face pe un drum forestier lung de 9 km, dar recomandat numai celor care au automobile cu tractiune 4X4 sau cu telescaunul.
  • Partii:
  • Comexim U 2100 145 N
  • Constantinescu U 2742 364 N
  • Soarelui U 1975 N
  • Slalom Special G 519 163
  • Slalom Urias M 1269 320

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    V. BLAZNEI (Bistrita Nasaud) - SE SCHIAZA - 120 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC nori
  • Duminica (19 feb.) - 3sC nori
  • Luni (20 feb.) - 4sC soare
  • Partii:
  • Valea Blaznei M 1200 345
    Este situata in judetul Bistrita Nasaud, pe drumul care face legatura intre Moldova si Transilvania.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    VATRA DORNEI - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (18 feb.) 2sC nori
  • Duminica (19 feb.) - 3sC nori
  • Luni (20 feb.) - 4sC soare
    Statiunea se afla in Depresiunea Dornelor, la 112 km de Suceava si 80 km de Bistrita.
  • Partii:
  • Parc 1 M 1.500 150
  • Parc 2 M 600 100
  • Dealul Negru M 4.000 400

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna
    /
    ×