x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Perechea Halep - Goerges, învinsă fără drept de apel la turneul WTA din Dubai

Perechea Halep - Goerges, învinsă fără drept de apel la turneul WTA din Dubai

17 Feb 2020   •   15:31
Perechea Halep - Goerges, învinsă fără drept de apel la turneul WTA din Dubai
Sursa foto: Captura Video

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Simona Halep şi germanca Julia Goerges a fost învinsă fără drept de apel de cuplul Makoto Ninomiya (Japonia)/Zhaoxuan Yang (China) cu 6-2, 6-1, luni, în prima rundă din proba de dublu a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari.

Ninomiya şi Yang s-au impus în doar 51 de minute de joc.

Halep şi Goerges au avut trei mingi de break, dar nu au fructificat niciuna şi vor primi 4.402 dolari şi un punct WTA la dublu.

Simona Halep, numărul doi mondial, este principala favorită a turneului de la Dubai şi va intra direct în optimile de finală, fază în care va înfrunta învingătoarea dintre Alison Riske (SUA) şi Ons Jabeur (Tunisia).

Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, iar anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.

Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal de simplu, unde o va înfrunta pe estoniana Anett Kontaveit.
 

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: tenis dublu halep julia goerges